Brașov. Liber la patinaj pe Lacul Noua. Poliția Locală nu poate da amenzi

Last Updated on ianuarie 19, 2024 Poliția Locală Brașov anunță că nu îi poate amenda pe cei care patinează pe lacul Noua. Poliția poate doar să le vporbească despre pericolele la care se expun patinatorii. În anul 2020, o femeie a fost găsită moartă sub gheaţa lacului, la numai o lună după ce altă femeie fusese găsită moartă în acelaşi lac.

„În ceea ce priveşte prezenţa persoanelor care au ales să-şi petreacă timpul liber patinând pe suprafaţa Lacului Noua, semnalată de curând în spaţiul public, Poliţia Locală Braşov precizează că nu există cadru legal care să prevadă ca faptă contravenţională patinajul pe suprafaţa îngheţată a lacului.

Brașov. Liber la patinaj pe Lacul Noua. Poliția Locală nu poate da amenzi 1

Totodată, menţionăm faptul că poliţiştii locali monitorizează periodic zona în cauză şi, în cazul în care vor mai întâlni asemenea situaţii, le vor pune în vedere persoanelor respective că se expun riscului vătămării integrităţii fizice”, a explicat Oana Ion, purtător de cuvânt Poliţia Locală Braşov, potrivit bzb.ro.

Chiar dacă lacul nu este adânc, sub gheață apa are temperaturi foarte scăzute, aproape de zero grade. Șocul termic în cazul în care se sparge gheața și cineva ajunge în apa rece poate fi chiar fatal și este sigur că provoacă, în cel mai bun caz, neplăceri celor care ajung în apă. Gheața este groasă, dar sunt și porțiuni în care este mai subțire, unde este foarte periculos, scrie brasov.net.

Previous Story

Un nou ciclon polar lovește România. În Brașov, frig puternic și ninsori

Next Story

Accident Brașov. 3 autoturisme implicate si 7 victime pe DN 1 S