Last Updated on ianuarie 25, 2024 Urșii din Brașov vor primi, experimental, mâncare cu un sistem inovativ produs de IRUM Reghin. Compania a răspuns provocării unui administrator al unui areal de protecție a urșilor din zona Brașov, care va realiza un spațiu îngrădit de peste 60 hectare într-o zonă de pădure, scrie G4 Media.
Aici se dorește introducerea puilor de urși orfani sau a exemplarelor care pătrund în zonele populate de oameni și creează probleme de siguranță.
„Datorită faptului că avem centrul de cercetare-dezvoltare propriu, putem să avem o anumită flexibilitate în realizarea unor proiecte inedite, strict cu focus pe anumite chestiuni. Pe lângă această oportunitate, avem și rapiditatea cu care putem răspunde cerințelor pieței”, susține directorul IRUM Reghin, Mircea Oltean.
Instalația cuprinde cărucioare mobile care au capacitate de descărcare comandată și sunt atașate pe sistemul de cabluri a funicularului. Acest sistem permite hrănirea într-un mediu controlat, de la o distanță de până la 1000 m, a animalelor sălbatice. Mircea Oltean, directorul IRUM Reghin.
„Are o unitate centrală, este cu un motor diesel și, de acolo, pe niște cabluri, pleacă niște dispozitive, containere, care ele ajung la punctul fix, fără să fie nevoie ca omul să interacționeze cu animalele. În momentul în care ajunge acolo, poate fi comandat să se declanșeze o clapetă prin care mâncarea ajunge la animale”, spune Oltean.
Deja au fost livrate două sisteme de hrănire prin funicular.
Capacitatea parcului din Brașov va fi de aproximativ 60 exemplare, iar hrănirea acestora fără contact uman este esențială pentru formarea lor și deconectarea de obiceiul de a căuta hrană în zone populate de oameni.
Imagini virale cu urșii care se scarpină de copaci în Parcul Natural Bucegi
Romsilva a publicat, pe Facebook, noi imagini cu mai mulți urși care se scarpină de copaci în Parcul Natural Bucegi. Imaginile au fost realizate cu ajutorul unei camere de monitorizare a faunei, scrie Observatorul Prahovean.
„De ce se scarpină urșii? -De arbori”, este gluma celor de la Romsilva, care au postat pe Facebook imagini cu mai mulți urși care se scarpină de copaci în Parcul Natural Bucegi.
„Râdem, glumim, dar urșii se scarpină, cu pasiune chiar, de scoarța arborilor, precum cei din videoclipul de mai jos”, au scris cei de la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, oferind și o explicație pentru gestul acestor animale sălbatice.
„Scărpinatul de coaja arborilor, o imagine amuzantă pentru noi, are un dublu rol pentru urși, în primul rând scapă de paraziți și, în al doilea rând, își marchează teritoriul, ceilalți urși simțind imediat mirosul lăsat de alți urși pe scoarța arborilor.
Urșii au simțul olfactiv foarte dezvoltat, cu mii de receptori ai mirosului în zona foselor nazale și un centru al mirosului din creier de cinci ori mai dezvoltat decât cel al omului”, precizează specialiștii din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor -Romsilva.