George Boroda: „Dragi vizitatori ai Brașovului, dacă ați ajuns aici să știți că ați făcut o alegere foarte bună. Ați ales să vizitați un oraș frumos, probabil cel mai frumos oraș din România!”

Last Updated on decembrie 16, 2023 George Boroda, consilier local, îi sfătuiește pe turiști să nu mai piardă timpul pentru căutarea unui loc de parcare din Centrul Istoric. Locurile de parcare sunt puține și ocupate de riverani. El le dă și alternative turiștilor.

Dragi vizitatori ai Brașovului,
Dacă ați ajuns aici să știți că ați făcut o alegere foarte bună. Ați ales să vizitați un oraș frumos, probabil cel mai frumos oraș din România!

George Boroda: „Dragi vizitatori ai Brașovului, dacă ați ajuns aici să știți că ați făcut o alegere foarte bună. Ați ales să vizitați un oraș frumos, probabil cel mai frumos oraș din România!” 1

Din date statistice știu că majoritatea dintre voi ați venit cu mașina personală. Nu e nimic rău în asta, în multe zone orașul nostru oferă suficiente parcări publice. Însă sunt anumite zone, printre care și frumosul Centru Vechi in care numărul efectiv de locuri de parcare este foarte mic. Abia ajung riveranilor.

Știu că unul dintre punctele de interes este chiar Centrul Vechi și Târgul de Crăciun. Dar am auzit de situații în care s-au pierdut două ore in traficul din Cetate pentru găsirea unui loc de parcare. Da, atât de greu e să găsești un loc de parcare in Centrul Vechi.

Așa că vă sfătuiesc in mod călduros și cu prietenie să lăsați mașinile la parcarea din apropierea locului în care v-ați cazat. Avem transport în comun performant, avem serviciu de taxi cu aplicație online, avem Bolt și Uber.
Avem și trotinete iar în curând vom avea un sistem de ride-sharing cu mașini electrice.

Nu aveți niciun motiv să luați mașina și să dați ture prin Cetate două ore. Mai bine in timpul asta savurați un vin fiert și vă bucurați de ce va poate oferi orașul!

Vă doresc ședere plăcută, distracție, odihnă în tihnă și să plecați din Brașov mulțumiți de vizită și de zilele petrecute aici. Îmi doresc ca și în alți ani să ne vizitați frumosul oraș, de sărbători și nu numai!”, a scris George Boroda pe Facebook.

Flavia Boghiu: „La Brașov a crescut numărul celor care și-au achiziționat abonamente pentru transportul public cu 65% față de acum doi ani de zile de la 218.800 la 358.831. Este o creștere semnificativă”

Zilele trecute, viceprimarul Flavia Boghiu a anunțat că sistemul public de transport este unul foarte bun, lucru care se vede și în numărul mare de abonamente. Turiștii pot folosi cu încredere autobuzele RATBV.

Flavia Boghiu:Mi s-a spus de foarte multe ori că brașovenii nu vor lăsa niciodată mașina acasă pentru a folosi transportul public, însă ne-am încăpățânat să facem din RATBV o alternativă nu doar plăcută, ci și eficientă pentru brașoveni.

George Boroda: „Dragi vizitatori ai Brașovului, dacă ați ajuns aici să știți că ați făcut o alegere foarte bună. Ați ales să vizitați un oraș frumos, probabil cel mai frumos oraș din România!” 2

Din ultimele cifre pe care le-a făcut publice RATBV la cererea BizBrasov, se pare că încăpățânarea noastră, munca celor de la RATBV și brașovenii au făcut o alianță bună.

La Brașov a crescut numărul celor care și-au achiziționat abonamente pentru transportul public cu 65% față de acum doi ani de zile de la 218.800 la 358.831. Este o creștere semnificativă. Însă cea mai semnificativă creștere o vedem în rândul abonamentelor metropolitane, care față de anul trecut au crescut de peste 10 ori, de la 4791 la 48.618.

Aceste date ne responsabilizează mai mult și pe noi cei din Primăria Brașov, dar și pe cei din RATBV pentru a pune la dispoziția dumneavoastră cel mai bun serviciu de transport public, astfel încât acesta să nu fie doar o necesitate, dar chiar o alternativă cool.

Suntem conștienți că mai sunt lucruri de făcut la RATBV, însă brașovul începe din ce în ce mai mult să semene cu orașele din Europa, unde o mare parte a populației folosește transportul public ca mijloc de deplasare.
O să fim din ce în ce mai bine!

Advertisements
Previous Story

Video Brașov. Momentul în care milionarul Călin Donca își întâlnește soția, după eliberarea din închisoare. „Mulţumesc soţiei eroine care a dus şi firma, şi copiii şi absolut tot”

Next Story

Cine era tânăra ucisă în dubla crimă din Brașov. Cum ar fi ajuns mama arsă de vie, în curte, şi fiica strangulată în casă