Foto/Video Brașov. Cazare la glamping (iurte mongole și căruțe cu coviltir), în mijlocul iernii. „Căruțele coviltir pot găzdui doi adulți, dar la fel, la minus 25 de grade am avut 28 de grade măsurat în interior”

Last Updated on decembrie 13, 2023 Turiștii care ajung la Vama Buzăului, la doi pași de rezervația de zimbri, se pot caza în singurul glamping din România care este deschis și în sezonul rece. Aici locul tradiționalelor corturi a fost luat de iurte mongole sau căruțe cu coviltir.

“Cinci iurte mongole și patru căruțe cu coviltir. Căruțele coviltir la fel pot găzdui doi adulți, dar la fel, la minus 25 de grade am avut 28 de grade măsurat în interior. Sunt foarte bine izolate și pe tot parcursul anului putem să ne cazăm aici“, a spus Bogdan Comăniță, proprietar Glamping Spiritul Zimbrului, citat de Kanal D.

Glamping Spiritul Zimbrului

Bogdan, proprietarul locației, a vrut să primească oaspeți în tot timpul anului, așa că a găsit soluții pentru ca turiști să se poată caza fără griji în cele cinci iurte mongole și patru căruțe cu coviltir.

Foto/Video Brașov. Cazare la glamping (iurte mongole și căruțe cu coviltir), în mijlocul iernii. „Căruțele coviltir pot găzdui doi adulți, dar la fel, la minus 25 de grade am avut 28 de grade măsurat în interior” 1

Este o iurtă mongolă care la minus 25 de grade am avut 28 de grade măsurat în interior, unde avem, unde regăsim un pat unde putem adăuga chiar și un pat suplimentar pentru copilaș. Aici în stânga avem baia, iar iurta se poate folosi pe tot parcursul anului”, a spus Bogdan Comăniță.

Foto/Video Brașov. Cazare la glamping (iurte mongole și căruțe cu coviltir), în mijlocul iernii. „Căruțele coviltir pot găzdui doi adulți, dar la fel, la minus 25 de grade am avut 28 de grade măsurat în interior” 2

Suprafața căruțelor cu coviltir este de 13 metri pătrați. În schimb, iurtele mongole sunt ceva mai încăpătoare. Au 24 de metri pătrați și sunt făcute 80% din pânză, iar 20% din lemn. Inclusiv acestea au fost izolate perfect pentru a rezista la temperaturile scăzute de afară.

Nu avem sursă de foc dintr-un singur motiv. Am preferat ca turistul să nu vină să bage lemne pe foc, cum se întâmplă în alte glampinguri, ci să fie mai simplu pentru ei. Ai dat drumul la aerotermă și în maxim 10-15 minute avem o temperatură de 21-22 de grade în interior.

Foto/Video Brașov. Cazare la glamping (iurte mongole și căruțe cu coviltir), în mijlocul iernii. „Căruțele coviltir pot găzdui doi adulți, dar la fel, la minus 25 de grade am avut 28 de grade măsurat în interior” 3

La putere maximă, se încălzește chiar și mai mult. Acest tip de încălzire este și mai sigur, având în vedere că avem o instalație bine pusă la punct și nu avem probleme cu curentul în zonă.

Foto/Video Brașov. Cazare la glamping (iurte mongole și căruțe cu coviltir), în mijlocul iernii. „Căruțele coviltir pot găzdui doi adulți, dar la fel, la minus 25 de grade am avut 28 de grade măsurat în interior” 4

Gradul de ocupare pe an este cam 70-75%, având în vedere că suntem singurul glamping din România, cu 80% pânză care este deschis și iarna, adică poți să stai când afară sunt chiar și -20 sau -25 de grade”, a mai spus Bogdan Comăniță, proprietarul glampingului, citat de brasov.net. 

Previous Story

Brașov. Hackerii au atacat sistemul de plată de la RATBV. Cum îți mai cumperi bilete?

Next Story

(Foto) Brașoveanul Mihai Sturzu își vinde mașina: „Poate vrea cineva sa își facă un cadou perfect de Crăciun”