Last Updated on decembrie 5, 2023 ISU Brașov a adu astăzi, de Ziua Voluntarilor, mulțumiri celor care s-au alăturat echipelor de salvat vieți.„Astăzi, de ziua internațională a voluntariatului, dorim să adresăm mulțumiri tuturor voluntarilor care își aduc contribuția în buna desfășurare a misiunilor noastre zilnice.
Eva Burlacu este unul dintre acești voluntari care își dedică timpul liber pentru a participa, alături de pompierii brașoveni, la misiunile care le sunt încredințate. Încadrează autospeciala de stingere, dar și autospeciala SMURD, și are la activ peste 100 de misiuni și intervenții încheiate cu succes alături de salvatorii brașoveni.
Eva are 25 de ani și lucrează ca și registrator medical la o clinică din Brașov. Ne-a mărturisit că acum un an a văzut pe Facebook o postare despre activitatea noastră de voluntariat, Programul Salvator din Pasiune. S-a înscris și astfel a devenit unul dintre sutele de voluntari activi ai ISU Brașov, un voluntar conștiincios și dedicat, implicat și mereu pregătit să ajute. În timp, a îndrăgit atât de mult această activitate, încât s-a decis sa urmeze studii medicale pentru a deveni asistent medical” au transmis cei de la ISU Brașov, potrivit Biz Brasov.
„Făcând parte dintre salvatorii brașoveni și însoțindu-i la intervenții, am aflat cât de important este primul ajutor acordat în cel mai scurt timp posibil, dar și importanța unui comportament adecvat în situații de urgență.
Munca grea pe care o fac pompierii i-a transformat în ochii mei în eroi. Mă bucur că am posibilitatea de a face parte din echipa lor”, a relatat Eva Burlacu, voluntară la ISU Brașov, citată de mytex.ro.
201 misiuni ale ISU Brașov în perioada minivacanței de 1 decembrie
Cu ocazia minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, peste 130 de pompieri brașoveni au fost la datorie, încadrând peste 70 de mijloace tehnice iar echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al Județului Brașov au desfășurat 201 misiuni și intervenții.
O pondere semnificativă a misiunilor a fost reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 158 de astfel de solicitări, scrie Biz Brasov.
Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, dintre care un incendiu de deșeuri menajere în municipiul Brașov, și un incendiu de coș de fum necurățat în satul Șirnea, comuna Fundata. Echipajele operative au intervenit cu promptitudine în ambele cazuri și din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pagubele materiale au fost reduse.