Cine este David, băiatul de 17 ani care și-a pierdut viața la liceul din Odorheiul Secuiesc, strivit de un perete. Alte 3 fete au fost rănite. Un câine de urmă l-a găsit sub dărâmături

Last Updated on decembrie 19, 2023 Un elev de 17 ani a murit, iar trei fete au fost rănite, după ce peretele unui cămin din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit peste ei. Structura clădirii a fost afectată, cel mai probabil, din cauza unor săpături adânci lângă fundație. David băiatul care a murit sub dărâmături, era handbalist la academia de handbal din Odorheiu Secuiesc.

Totul s-a petrecut ieri după amiază, înainte de ora 16. În internatul liceului Tamasi Aron erau cazați 97 de elevi. Aveau program de voie până la ora 17, așa că o parte din căminiști nu erau în clădire. Câteva fisuri vizibile apărute în zidul exterior l-au alarmat pe pedagog, care au dispus evacuarea copiilor. Zidul, plafonul și acoperișul s-au prăbușit însă rapid, peste patru copii – trei fete cu vârste între 15 și 17 ani și David, un băiat de 17 ani, handbalist la clubul din oraş, informează observatornews.ro.

Cine este David, băiatul de 17 ani care și-a pierdut viața la liceul din Odorheiul Secuiesc, strivit de un perete. Alte 3 fete au fost rănite. Un câine de urmă l-a găsit sub dărâmături 1

Pompierii au săpat în disperare sub bucăţile de beton făcute praf pentru a căuta victimele. Au fost folosiţi chiar şi câinii de urmă. În final, o fată a fost scoasă conștientă dintre dărâmături, iar o altă elevă semiconștientă.

A treia victimă, o fată de 17 ani, a fost scoasă în stop cardio-respirator. Medicii au reușit să stabilizeze, iar mai apoi a fost transportată la unitatea de primiri urgente din Târgu Mureș, scrie Cluj Capitala.

Cine este David, băiatul de 17 ani care și-a pierdut viața la liceul din Odorheiul Secuiesc, strivit de un perete. Alte 3 fete au fost rănite. Un câine de urmă l-a găsit sub dărâmături 2

Pentru David, ultima victimă rămasă sub dărâmături, agonia a fost cea mai mare. Pe aproape tot parcursul operaţiunii de salvare acesta a fost conştient şi a comunicat cu pompierii, însă în momentul în care a fost scos dintre betoane, băiatul şi-a pierdut cunoştinţa.

Fekete Ors, coordonator Salvamont Harghita: Utima victimă a fost găsită de câine. Din păcate, era în stare foarte gravă. Am predat-o colegilor de la Ambulanță și au început manevrele de resuscitare.

Medicii însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. David urma să-şi sărbătorească majoratul chiar în ziua de Crăciun. Colegii lui sunt în stare de şoc. În faţa liceului au aprins mai multe lumânări în memoria lui.

Cine este David, băiatul de 17 ani care și-a pierdut viața la liceul din Odorheiul Secuiesc, strivit de un perete. Alte 3 fete au fost rănite. Un câine de urmă l-a găsit sub dărâmături 3

Poliția și parchetul încearcă să afle adevărul și să găsească vinovații într-un dosar penal în care acuzațiile sunt de ucidere din culpă și vătămare corporală din vulpă.

Copiii care locuiau în clădire au fost au fost preluaţi de familii sau au fost cazaţi la un internat din vecinătate. Liceul Teoretic „Tamási Áron”, în curtea cărui s-a întâmplat tragedia, a fost clasificat ca monument istoric şi are o vechime de peste 110 ani.

Zörgő Noémi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, a explicat pentru Agerpres că în zonă s-au făcut lucrări de conectare a clădirii internatului la rețeaua de canalizare a oraşului.

Sunt la faţa locului, s-a prăbuşit o parte din clădirea căminului liceului Tamási Áron. S-au efectuat nişte lucrări de a conecta clădirea la reţeaua pluvială şi de canalizare a oraşului. Se lucra în curtea căminului şi probabil aceste lucrări sunt în legătură cu prăbuşirea. Pentru că au lucrat chiar lângă clădire şi chiar sub clădire au săpat. Incidentul s-a întâmplat chiar după terminarea orelor, deci exact când elevii au intrat în camerele lor‘”, a declarat Zörgő Noémi, potrivit Europa Libera.

Previous Story

Mesajul postat de Orianda Donca după ce soțul său a fost eliberat: „După 15 ani de relație, aceste 3 luni în care nu ne-am văzut deloc, au fost cele mai lungi”

Next Story

40 de milioane de lei prin PNRR pentru Maternitatea Brașov. „Împreună pentru părinţi”