Last Updated on octombrie 27, 2023 Brașovenii care vor să se angajeze, sunt așteptați la Bursa locurilor de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov organizează astăzi Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, dar oferta e deschisă oricărui brașovean care își dorește un loc de muncă.
Bursa se va desfășura la sediul Universității Spiru Haret din Brașov, Str. Turnului 7, începând cu ora 9.00.
Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru toți solicitanții de locuri de muncă interesați în a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de lucru, pentru a putea astfel să aleagă un post conform pregătirii lor profesional sau să se (re)orienteze profesional spre ocupații cu posibilități mai mari de angajare, pe termen mediu și lung.
Reprezentanții AJOFM Brașov au contactat peste 2.500 de agenţi economici din judeţul Braşov, 63 dintre aceştia au confirmat participarea la bursă unde vor oferi peste 1.180 locuri de muncă, 82 locuri de muncă pentru persoane cu studii superioare și 1.098 locuri pentru persoane cu studii medii.
Meseriile în care au fost anunţate cele mai multe locuri de muncă vacante sunt, pentru studii superioare: inginer (diverse specializări), șef tură, șef atelier, controlor calitate, iar pentru studii medii: agent securitate, agent vânzări, ajutor bucătar, ambalator, casier, consilier vânzări asigurări, etc, scrie Radio Brasov FM.