Last Updated on octombrie 13, 2023 Doi brașoveni au fost condamnați la închisoare cu suspendare după ce au lăsat mai mulți turiști cu portofelele goale, folosind metoda de furt „Restaurantul”. Cei doi brașoveni mergeau în restaurantele de lux din zonă, se apropiau foarte mult de scaunele vecinilor și îi buzunăreau.
Au jefuit turişti în restaurante din Bran, Predeal, Râșnov sau Brașov. Turiştii observau că sunt lefteri abia când venea momentul să achite consumația, scrie adevarul.ro. Cei doi hoți intrau în restaurante la orele la care se lua prânzul sau cina și se așezau la masă, fără să comande.
Le spuneau chelnerilor că așteaptă pe cineva și vor comanda în momentul în care vor veni și prietenii lor. În acest timp, ei erau foarte atenți la orice mișcare.
La un moment dat, se făceau că au scăpat ceva pe jos și, profitând de neatenția vecinilor, controlau buzunarele hainelor lăsate pe spătarul scaunelor. Dacă nu găseau nimic, le cereau chelnerilor să îi mute la altă masă, sub pretextul că au fost anunțați că vor fi mai mulți decât credeau la început sau mai puțini. Ieșeau de multe ori din restaurante cu mii de lei sau gadgeturi valoroase.
Turiștii păgubiți au făcut plângere la poliție, hoții fiind identificați cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de luat vederi. Bărbatul a recunoscut și a vrut să înapoieze o parte din bani, însă femeia a declarat că nu știa ce făcea partenerul ei.
Cei doi au fost condamnați la închisoare cu suspendare sub acuzația de furt, respectiv complicitate la furt. În plus, au fost obligați să presteze și câte 80 de zile de muncă în folosul comunității, anunță Antena 3.
Amendă, avertisment, activități oprite temporar, după ce Protecția Consumatorilor a vizitat Grătar Urban SRL Brașov
Amendă, avertisment, activități oprite temporar, după ce Protecția Consumatorilor a vizitat Grătar Urban SRL Brașov. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brașov a desfășurat joi, 12 octombrie, o acțiune de control, la operatorul economic Grătar Urban SRL Brașov, potrivit Monitorul Expres.
Abaterile constatate de echipa de control în blocul alimentar și a prestării serviciului de livrare:
folosirea unor echipamente în bucătărie, neigienizate corespunzător, cu urme de grăsime și arsuri grosiere.
utilizarea unor spații frigorifice neigienizate, cu strat grosier de gheață pe pereții laterali.
praf combinat cu apă la chedere și urme de resturi alimentare, cu rugină. Și vopesea exfoliată.
în spațiul frigorific al unității s-au găsit materii prime cu modificarea stării termice materii prime depozitate necorespunzător. Nu indicau data limită de consum, respectiv data durabilității minimale. De asemenea, nu prezentau elemente de identificare și caracterizare corespunzătoare.
preparatele culinare finite calde destinate consumatorilor s-au găsit depozitate în frigider, fără a respecta prevederile legale conform cărora acestea se țin la o temperatură de minim 60 de grade pe tot parcursul zilei.
în lista meniului nu se menționa declarația nutrițională și ingredintele cu potențial alergen pentru preparatele culinare comercializate.
lipsă acord de funcționare emis de Administrația Publică Locală.
În urma neregulilor constatate, societatea a fost sancționată cu o amendă contravenționale în valoare de 10.000 lei și un avertisment, fiind dispuse măsurile de oprirea temporară a prestării serviciului de alimentație publică din blocul alimentar și a prestării serviciului de livrare.
De asemenea, s-au retras din circuitul consumului uman, fiind oprite definitiv, produse alimentare în valoare de 1600 lei.