Un polițist din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină. Reacția IPJ

Last Updated on septembrie 8, 2023 După ce un tânăr drogat a omorât o fată din Brașov, în stațiunea 2 mai, autoritățile s-au grăbit să anunțe că îi vor testa anti-drog pe elevi în școli. Mai bine i-ar testat de droguri pe polițiști, zilnic. Dar nu au curaj, mulți ar intra instant în pensie specială, la 45-50  de ani, obosiți de câte droguri trag pe nas de atâția ani.

Polițistul din Brașov care ar fi fost prins cu 1 kg de cocaină a fost destituit din funcție, transmite IPJ Brașov. E vorba despre R. B., de 25 de ani, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

Un polițist din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină. Reacția IPJ 1

Cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul I.P.J. BRAȘOV. De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei și Statutului Polițistului.

Totodată, acordăm și am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale”, a anunțat IPJ Brașov.

Un polițist brașovean ar fi fost prins în flagrant cu 1 kg de cocaină asupra lui, conform surselor din poliție citate de Radio România – Brașov FM.

Polițistul lucra la Secția 5, iar în momentul flagrantului era în timpul său liber, conform sursei citate.

Tânărul, plin de tatuaje pe brațe, era îmbrăcat în uniformă când a fost săltat.  „Unii colegi au intrat în Poliție crezând că pot beneficia de cea mai bună acoperire pentru activitățile ilegale pe care le desfășoară.

Tânărul din imagine, încă polițist, a fost prins azi dimineață, printre blocurile dintr-un cartier din Brașov, în uniformă de poliție, în timp ce vindea cocaină unui client mai special.

Asupra sa a fost găsită cantitatea de 50 gr de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piață este de 5.000 euro. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activități infracționale.

Oare inspectorul șef al IPJ Brașov, chestorul Flucuș, în afară de semnarea mapelor, ce păzește?!”, au scris pe Facebook reprezentanții Europol, conform Pro Tv.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Hoţ pe geam, pe Calea Bucureşti. „A furat laptopuri, telefoane mobile, ceasuri şi carduri bancare”

Next Story

Brașov. O adolescentă de 17 ani a murit fulgerător din cauza unui tatuaj infectat. „Au fost afectate multe organe, în special inima. Detaliile le are Poliția referitor la droguri”