Last Updated on august 22, 2023 Miruna și Mihai Pascu, părinții tânărului de 19 ani drogat care a ucis o fată din Brașov se arată șocați de tragedie și spun că vor să ajute cu bani.
Părinții lui Matei Vlad Pascu susțin că nu doresc să își ferească fiul de răspundere și doresc să contribuie la cheltuielie medicale. Cei doi afirmă, în comunicatul citat de Hotnews.ro, că aceasta va fi singura lor declarație.
„Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat.
Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca.
Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.
Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.
Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găși o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.
Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale „ușoară” pentru a ieși din ce avem de dus ca părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, afirmă părinții tânărului Vlad Pascu.
Tatăl lui Sebi, băiatul ucis de șoferul drogat în 2 Mai: „Poliția Română este coruptă. Au murit foarte mulți tineri din cauza nenorociților aceștia cu bani care le oferă copiilor totul”
Valentin Olariu, tatăl lui Sebi Olariu, băiatul de 21 de ani, care a murit după ce un șofer drogat a dat peste el și Roberta (tânără, în stațiunea 2 Mai, a mărturisit că nu l-a lăsat pe fiul său să meargă cu mașina sa la mare, de frică să nu se întâmple vreun accident cu ea. Astfel, băiatul a mers cu trenul.
Tată lui Sebi consideră că polițiștii nu și-au făcut datoria
„Sunt distrus în momentul de față. Mâine trebuie să îmi duc copilul la groapă. Vreau să se facă dreptate. Politicienii sunt corupți. Poliția Română este coruptă. Au murit foarte mulți tineri și nu s-a făcut nimic. Sper că de data asta, din moartea băiatului meu și a prietenei lui de facultate să se facă ceva.
Trebuie să audă cine trebuie să audă. Copiii înapoi nu ni mai aduce nimeni”, a spus tatăl lui Sebi la Antena3, conform B1Tv.
„Mașina pe care i-am cumpărat-o la 18 ani, nu avea revizia făcută la motor și i-am zis Sebi nu pot să te las. Și mi-a zis că se duce la gară să își ia bilet.
Mai am o fetiță de 17 ani care este devastată. Doarme cu poza fratelui ei în brațe. Când râde, când plânge. Nu știu ce se va întâmpla de mâine încolo. Nu cred că voi mai vedea fericire pe fața familiei noastre”, a spus Valentin Olariu.
Valentin Olariu a povestit cum s-a dus să cumpere un loc de veci pentru băiatul său mort. „Azi am fost la cimitir să îi iau groapă băiatului meu. În loc să îi iau apartament, i-am luat groapă. Pentru ce atâta durere, pentru ce? Au murit foarte mulți tineri din cauza nenorociților aceștia cu bani care le oferă copiilor totul și ne omoară nouă copiii nevinovați.
Dacă polițiștii îl opreau (nr. pe șofer) și îl testau cu acel aparat de droguri, sigur, acum, Sebi trăia”, a spus tatăl băiatului, în lacrimi. Șoferul de 19 ani, drogat, care a intrat cu mașina într-un grup de tineri, sâmbătă dimineața, omorând doi dintre ei în localitatea 2 Mai, a fost arestat preventiv.