Accident Brașov. Două femei călcate de tren. „La fața locului s-a constatat decesul ambelor persoane”

Last Updated on august 4, 2023 Două femei au fost călcate de tren la ieșire din Brașov spre Cristian. Tragedia s-a întâmplat cu puțin înainte de miezul nopții. Cele două femei se aflau într-o mașină împreună cu soții lor, iar din primele cercetări s-ar părea că cei patru se întorceau din străinătate când au oprit mașina pentru ca femeile să se deplaseze până într-un lan de porumb de lângă calea ferată, informează Radio România Brașov FM.

Noi am primit apelul, ne-am deplasat cu autospecială de intervenție, o descarcerare, un echipaj SMURD și 2 echipaje de la serviciul de Ambulanță, dintre care una cu medic.
La fața locului s-a constatat decesul ambelor persoane”, a declarat, pentru mytex.ro, sergent major Kinga Bordea, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Accident Brașov. Două femei călcate de tren. „La fața locului s-a constatat decesul ambelor persoane” 1

Martorii spun că victimele ar fi două tinere care ar fi coborât dintr-un autovehicul nu număr de Italia, posibil pentru a-și face nevoile.

Oamenii legii sosiți la fața locului continuă ancheta pentru a afla exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Revenim cu detalii.

O femeie a murit într-o mașină lovită de un tren marfar

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta este grav rănită, după ce au fost implicate într-un accident între un tren de marfă și o mașină. O femeie a murit, iar un bărbat a fost rănit într-un accident, la o trecere la nivel cu calea ferată, în localitatea Vicșani, comuna Mușenița, județul Suceava. În urma impactului, mașina a fost prinsă sub locomotivă, scrie Antena 3.

Pompierii și SMURD au identificat două victime, un bărbat (aproximativ 65 de ani) și o femeie (aproximativ 60 de ani), care erau în afara mașinii.
Femeia era prinsă sub locomotivă, iar cei de la descarcerare au intervenit pentru extragerea victimei. Cadrele medicale au declarat decesul acesteia.

Citeşte şi: Reacția SAJ Constanța, după ce o femeie ar fi așteptat 3 ore ambulanța și ar fi murit în UPU Băneasa
Bărbatul era conștient și a fost preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical şi a fost transportat la spitalul din Rădăuți, pentru investigații suplimentare.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Concerte Vița de Vie și Pedestrians, în Piața Sfatului. Programul zilei

Next Story

Flavia Boghiu: „România! După UNTOLD vă așteptăm la Brașov! Brasov Jazz & Blues Festival, unul dintre cele mai importante festivaluri de Jazz and Blues!”