Aeroportul Brașov. Certitudini şi perspective privind Wizz Air, Air France, Universal Air și Fly Lily

Last Updated on iulie 21, 2023 Conducerea Aeroportului Brașov a venit cu precizări privind stadiul negocierilor cu companiile aeriene. Din luna august, compania WIZZ AIR operaţionalizează zborurile Braşov – Londra şi Londra – Braşov cu trei frecvenţe pe săptămână

Certitudini şi perspective pentru Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav:
✈ De luna viitoare, compania WIZZ AIR operaţionalizează zborurile Braşov – Londra şi Londra – Braşov cu trei frecvenţe pe săptămână: lunea, miercurea şi vinerea.

Aeroportul Brașov. Certitudini şi perspective privind Wizz Air, Air France, Universal Air și Fly Lily 1

✈ În august, conducerea Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” începe discuţiile cu operatorii aerieni interesaţi să lanseze curse între Braşov şi Paris (Orly).
✈ În această toamnă urmează să se concretizeze discuţiile purtate cu compania UNIVERSAL AIR pentru realizarea de zboruri regulate spre două destinaţii din Israel, Tel Aviv şi Haifa.

✈ La nivel de demersuri este şi deschiderea rutei Braşov – Budapesta – Braşov.
✈ Începând 2 septembrie, WiZZ AIR operaţionalizează zborurile Braşov (GHV) – Dortmund (DTM) şi Dortmund (DTM) – Braşov (GHV), cu două frecvenţe pe săptămână, marţea şi sâmbăta.

✈ Din 1 decembrie 2023, compania FLY LILI va începe zboruri comerciale regulate de pasageri, spre următoarele destinaţii:
👉 Braşov (GHV) – Stuttgart (STR) şi Stuttgart (STR) – Braşov (GHV), cu trei frecvenţe pe săptămână, respectiv lunea, miercurea şi vinerea;

👉 Braşov (GHV) – Munchen (MUC) şi Munchen (MUC) – Braşov (GHV), cu trei frecvenţe săptămânal, marţea, joia şi sâmbăta.
✈ În paralel cu aceste demersuri, zborurile companiei DAN AIR continuă după programul anunţat, spre următoarele destinaţii: Roma, Stuttgart, Nurnberg, Madrid, Barcelona, Munchen, Bruxelles, Valencia, Londra.

✈ Până la sfârşitul lunii septembrie continuă şi zborurile charter spre Antalya şi Creta asigurate de companiile AEGEAN, ANIMAWINGS și HISKY.

Pasagerul 10.000 pe aeroportul de la Brașov

Putem să spunem că este incredibil că s-a ajuns deja la pasagerul cu numărul 10.000 și, din ce știm, în perioada următoare traficul va crește. Cred că traficul va crește și se va consolida la modul cel mai serios, spre beneficiul pasagerilor”, a declarat Alexandru Anghel, directorul Aeroportului Internațional Brașov, potrivit Adevarul.

Prețul pentru implementarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Ghimbav, majorat la finalizarea contractului cu peste 19 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov a semnat un nou act adițional cu asocierea formată din 9 firme, al cărei lider este UTI Construction and Facility Management pentru contractul privind implementarea serviciilor de navigație aeriană de la Aeroportul Ghimbav, care includ și echipamentele aferente turnului de control virtual, scrie Biz Brasov.

Astfel, valoarea totală a contractului a ajuns la suma de 76.368.934,64 lei fără TVA, respectiv un total cu TVA de 90.879.032,22 lei. Ultima majorare de preț pe acest contract fusese făcută în luna mai, când prețul crescuse cu peste 13 milioane de lei față de valoarea estimată inițial.

La semnarea contractului anul trecut, valoarea contractului era de 60.175.091,40 lei fără TVA, respectiv 71.608.358,76 lei cu TVA, rezultând astfel o diferență totală de 19,27 milioane de lei.

Previous Story

Brașov. Meșotă mai tare ca Șaguna. 8 medii de 10: 5 au ales „Meșotă”, 3 au ales „Șaguna”

Next Story

Părinții care au copii cu vârsta de până la 11 ani pot lucra de acasă 4 zile lunar. Legea a fost promulgată