Ce salariu are directorul Aeroportului Brașov. „Am cel mai mic salariu, dacă analizăm cât câștigă ceilalți directori de aeroporturi din România”

Last Updated on iunie 22, 2023 Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, trebuie să facă ordine în relația ROMATSA – operatori aerieni, având în vedere programul de funcționare al aeroportului de la Ghimbav, zilnic de la ora 7.00, la 19.00.

Cu destule probleme pe cap, Alexandru Anghel s-a plâns de câștigul său lunar pentru funcția deținută, una de mare răspundere – totuși. „Nu știți, dar am cel mai mic salariu, dacă analizăm cât câștigă ceilalți directori de aeroporturi din România”, a declarat Alexandru Anghel, potrivit Transilvania365.ro.

Ce salariu are directorul Aeroportului Brașov. „Am cel mai mic salariu, dacă analizăm cât câștigă ceilalți directori de aeroporturi din România” 1

Conform sursei citate, potrivit declarației de avere de anul trecut, Alexandru Anghel a avut un venit anual de 108.995 de lei, adică circă la 9.000 de lei pe lună, scrie mytex.ro.

Au început demersurile pentru prelungirea programului la Aeroportul Braşov

Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a inițiat demersuri pentru prelungirea programului la acest obiectiv, după discuțiile purtate cu companiile aeriene care vor să opereze zboruri de la Brașov, anunță brasov.net.

Astfel, luni a fost trimisă o solicitare în acest sens furnizorului de servicii de navigație aeriană, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA.

În urma discuțiilor și a situațiilor din ultima perioadă, am inițiat consultări cu companiile aeriene, să ne comunice cum și-ar dori să poziționăm cele 12 ore în intervalul celor 24, de-a lungul săptămânii, ca să putem acomoda toate cursele programate.

Am făcut și o adresă către ROMATSA, să ne comunice când ar putea să ne asigure suplimentare de program și cu câte ore, la latitudinea dânșilor, în funcție de disponibilități, să ne comunice din ce dată pot să ne asigure un program extins”, a precizat directorul aeroportului, Alexandru Anghel, potrivit Radio România Braşov FM.

Programul actual este de doar 12 ore, de la 7.00 la 19.00, în urma acordului semnat la începutul lunii martie între ROMATSA și Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.

Chirii uriașe la Aeroportul Brașov

Pentru închirierea unor spaţii la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, de la 130 de euro pe metru pătrat s-a ajuns şi la 1.100 euro/mp. Conducerea Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” a anunţat rezultatele licitaţiei cu strigare pentru închirierea unor spaţii din Aerogară, procedură care a avut loc în data de 12 iunie 2023. Cele mai multe dintre ele au fost adjudecate la preţuri mai mari decât cele „de strigare”, diferenţele fiind şi de câteva ori mai mari, scrie bzb.ro.

Astfel, au fost închiriate 16 spaţii cu destinaţia vending cafea şi vending mixt, aflate la parter în zonele de check-in şi plecări interne, precum şi la etaj în zona publică şi cea de plecări externe, având fiecare o suprafaţă de 1 mp, respectiv 3,2 mp. Preţul de pornire a fost de 130 euro/mp fără TVA, iar adjudecarea s-a făcut la valori cuprinse între 190 şi 1.100 euro/mp, fără TVA/lună, adică de peste opt ori mai mult decât suma iniţială.

De asemenea, cele cinci spaţii pentru bancomate, disponibile la parterul terminalului, fiecare cu o suprafaţă de 2 mp şi care au avut un preţ de pornire de 130 euro/mp fără TVA, au fost adjudecate la valori cuprinse între 525 şi 570 de euro/mp, fără TVA/lună.

Spaţiul la parter cu destinaţia schimb valutar, având cu o suprafaţă de 5,90 mp şi un preţ de pornire de 33 euro/mp, fără TVA, s-a adjudecat cu 101 euro/mp, fără TVA/lună.
Un spaţiu de 8,47 mp situat tot la parterul terminalului şi având destinaţia ticketing a fost atribuit la valoarea de 158 euro/mp, fără TVA/lună, în condiţiile în care preţul de pornire la licitaţie a fost de 33 euro/mp fără TVA.

Nu în ultimul rând, alte şase spaţii aflate tot la parter, cu destinaţia rent-a-car şi având suprafeţe cuprinse între 5,51 mp şi 8,67 mp, pentru care preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la 33 euro/mp fără TVA, au fost adjudecate la valori cuprinse între 140 şi 200 euro/mp, fără TVA/lună.

Durata închirierii este de cinci ani, începând cu data punerii la dispoziţie a spaţiului închiriat şi a semnării contractului, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie vending cafea şi vending mixt a căror durată va fi până la 31.12.2023.

Previous Story

Brașov. Doi șefi de promoție de la Universitatea Transilvania au absolvit cu nota 10. „Viaţa mi-a spus că niciodată nu te poţi opri şi că tot timpul mai e ceva de învăţat”

Next Story

Aeroportul Brașov. Dan Air renunță la zboruri. „Decizia vine pe fondul lipsei infrastructurii necesare”