Director Aeroportul Brașov, despre plecarea Dan Air: „Auzisem ceva, dar nu credeam că se va pune în practică”

Last Updated on iunie 27, 2023 Aeroportul Brașov. Dan Air a veni cu ni precizări privind o iminentă anulare a zborurilor de pe Aeroportul Brașov. Compania spune că astăzi va lua decizia dacă va înceta zborurile, decizie „forțată” de incidentele de pe Aeroportul Brașov din ultimele zile.

Dorim să vă transmitem faptul că momentan nu s-a luat nicio decizie cu privire la suspendarea zborurilor de pe Ghimbav, decizia va fi luată marți și va fi anunțată în conferința de presă.
Ceea ce a declanșat o analiză de urgență a board-ulului de siguranță DAN AIR sunt cele două incidente petrecute în data de 23 (incidentul cu pasărea) și 24 (incidentul cu ROMATSA) iunie care au plasat operațiunile companiei într-o zona de risc care necesită măsuri corective imediate.

Aeroportul Brașov

Aparent, autoritățile s-au pus în mișcare pentru a asigura cele necesare pentru ca DAN AIR să-și poată continua operarea în siguranță (au adus echipamente de alungare a păsărilor, semnează un contract prin care să permită unei organizații de întreținere să se stabilească la Brașov), singura instituție care continuă să nu coopereze este Romatsa R.A care își găsește tot felul de scuze cum că era obligată să permită decolarea unei aeronave care se afla în siguranță la sol în pofida unei aeronave aflate în aer, în condiții de meteo deosebite.

Nu trebuie să fii vreun expert să-ți dai seama că aterizarea are prioritate întrucât este legat de siguranța zborului vs. o decolare a unei aeronave care este deja la sol.
În ipoteza în care zborurile vor fi suspendare de pe Ghimbav, ele vor continua să opereze de pe aeroportul din Otopeni unde pasagerii de la Brașov vor fi transportați cu un autocar pus la dispoziție gratuit de DAN AIR.

Pasagerii care nu doresc să fie reacomodați la București vor primi banii integral înapoi.
Mulțumim pentru suport și pentru înțelegere, presiunile dvs. fac ca autoritățile să se miște în sfârșit și să vedem rezultate pe care colegii noștri din board-ul de siguranță al companiei le vor analiza și vor decide în consecință dacă măsurile luate de ultimă oră sunt suficiente pentru a continua operarea de pe Ghimbav.

Decizia va fi comunicată mâine la ora 13:00 de către DAN AIR în cadrul conferinței de presă organizată la sediul companiei din București.
Mulțumim pentru susținere și capul sus brașoveni, împreună trebuie să reușim!” au transmis cei de la DAN AIR.

În weekend, operatorul aerian a anunţat că un avion Dan Air ce avea traseul Madrid-Braşov-Bucureşti a avut întârzieri de 16 minute la aterizarea pe aeroportul Braşov, oficialii Dan Air reclamând că întârzierea a fost cauzată de faptul că Romatsa a acordat prioriate unei aeronave care decola.

Aeronavei DAN AIR i s-a întârziat aterizarea pe Aeroportul Braşov, în condiţii de vreme neprielnică, pentru a permite decolarea unei alte aeronave. Acest lucru încalcă reglementările aeronautice în vigoare care prevăd că aeronavelor care se află în proceduri de apropiere pentru aterizare trebuie să li se dea prioritate, mai ales în condiţii meteo nefavorabile, aşa cum a întâmpinat la ora aterizării zborul DAN AIR DN288”, anunţau, duminică, 25 iunie, reprezentanţii companiei, citați de bzb.ro.

Alexandru Anghel, directorul Aeroportului: „Auzisem ceva, dar nu credeam că se va ajunge până aici”

Directorul Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Alexandru Anghel, a fost luat prin surprindere de anunţul companiei Dan Air de suspendare a zborurilor de pe aeroportul braşovean. „Auzisem ceva, dar nu credeam că se va pune în practică”, a spus Anghel, pentru BizBraşov.ro. Acesta a mai precizat că „vom analiza situaţia şi vom reveni în zilele următoare cu un punct de vedere”.

Cât despre alte curse de linie care să zboare de la Braşov, Anghel spune că momentan se poartă negocieri cu mai multe. „Până acum, companiile aeriene nu erau sigure pe data de deschidere a acestuia. Negocierile cu o companie aeriană durează în mare aproximativ doi ani pentru a putea aloca aeronave pentru noi zboruri”, a mai spus directorul AIBG.

Naveta cu avionul Bucureşti – Aeroportul Braşov?

Chiar dacă, pentru toate cursele, Dan Air are opriri şi la Aeroportul Braşov – Ghimbav, dar şi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni), operatorul nu poate vinde bilete de avion pe ruta Braşov – Bucureşti şi retur.

Motivul nu ţine de operator, ci de o „cutumă”. Mai exact, directorul general al Dan Air, Matt Ioan David, a declarat pentru bzb.ro că pe Aeroportul Braşov – Ghimbav, această companie aeriană operează în acest moment curse internaţionale şi „potrivit unei cutume, nu a unei reglementări legale, dacă este vorba de o cursă internaţională, nu putem vinde bilete pentru ruta Braşov – Bucureşti din cauza unor aspecte ce ţin de trecerea frontierei şi de statutul pasagerilor. Practic, într-o singură cursă nu pot fi, simultan, pasageri ai unei curse interne şi ai unei curse internaţionale”.

Pe calea aerului, 40 de minute

Potrivit graficului prezentat operator, lunea, atât la dus, cât şi la întors, cursa Bucureşti – Braşov – Nurnberg – Roma are opriri pe cele două aeroporturi din România.
Aceeaşi situaţie este şi în cazul curselor de marţi (Bucureşti – Braşov – Barcelona – Valencia), miercuri (Bucureşti – Braşov – Munchen – Bruxelles şi retur), joi (Bucureşti – Braşov – Nurnberg – Stuttgagrt şi retur), vineri (Bucureşti – Braşov – Madrid şi retur), sâmbătă (Bucureşti – Braşov – Madrid şi retur) şi duminică (Bucureşti – Braşov Malaga şi retur).

Un zbor de la Bucureşti la Aeroportul Braşov ar dura 40 – 45 de minute, plus perioada alocată trecerii prin filtrele de securitate.
Pe de altă parte, un drum cu trenul între Bucureşti şi Braşov durează aproximativ 2 ore, iar pe cale rutieră, de multe ori, timpul nu poate fi estimat, din cauza traficului din Valea Prahovei.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Dan Air renunță la zboruri. „Decizia vine pe fondul lipsei infrastructurii necesare”

Next Story

Salvat de medicii din Brașov. Eric de Oliveira a făcut AVC. „S-a trezit cu pareză pe partea dreaptă”