Last Updated on aprilie 7, 2023 Primarul din Sfântu Gheorghe este încântat că se va putea zbura de la Brașov. Proiectul Aeroportului a fost deblocat la București doar după intervenția UDMR.
„Noi zboruri anunțate pe aeroportul Brașov-Ghimbav! Este o mare plăcere pentru mine că în mai puțin de trei luni vom putea călători de aici inclusiv la Budapesta! După prima companie aeriană – care a anunțat recent zboruri regulate către opt mari orașe europene – Wizz Air oferă acum călătorii către Londra și Dortmund.
Sperăm să vedem mai multe anunțuri în perioada următoare și să ajungem în cât mai multe țări!”, a scris Antal Árpád pe Facebook.
Wizz Air este primul operator european important care a anunţat că va opera zboruri de pe Aeroportul Internaţional Braşov încă din această vară. Firma maghiară a anunţat două destinaţii pentru care au fost stabilite toate detaliile: Londra (pe aeroportul Luton) şi Dortmund.
Unul din cei mai impotranţi operatori aerieni, compania din Ungaria spune că vor exista trei zboruri pe săptămână spre capitala Regatului Unit (UK), în zilele de luni, miercuri şi vineri, începând cu data de 2 august 2023. Spre Dortmund (Germania/ DE) vor fi două zboruri pe săptămână, marţi şi sâmbătă, cu primul zbor dus-întors în data de 2 septembrie 2023.
De joi, 6 aprilie, biletele sunt deja disponibile pe site-ul opertorului aerian, pentru ambele destinaţii.
„Ne bucurăm că putem anunţa în acelaşi timp cu compania Wizz Air lansarea primelor curse aeriene spre destinaţii aşteptate de braşoveni şi de comunităţile de români din Anglia şi Germania. Astfel, Londra – cu Aeroportul Luton este o destinaţie practic obligatorie pentru o companie aeriană care zboară de la Braşov, având în vedere că potrivit datelor oficiale în capitala Marii Britanii trăiesc, muncesc şi învaţă oficial peste o sută de mii de români, între care foarte mulţi sunt braşoveni.
Cu destinaţia Dortmund acoperim nevoie de mobilitate aeriană pentru comunităţile de români din partea de vest a Germaniei”, a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, potrivit bzb.ro.
Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” R.A., este cel care a purtat discuţiile cu oficialii WIZZ Air pe parcursul ultimilor ani, iar primele rezultate se concretizează acum, cu aceste destinaţii anunţate.
„După îndelungi analize şi negocieri aprofundate, am ajuns în punctul în care am agreat cu conducerea WIZZ Air termenii unui acord oficial. Sperăm că cele două destinaţii sunt doar primele dintr-un număr mai mare pe care ne dorim să-l acopere această companie importantă la nivel european”, a menţionat Alexandru Anghel, citat de mytex.ro.