Brașov. Fabrica de var de pe Carierei închisă pe motiv de poluare. Proprietarul încearcă să o redeschidă pe o nouă firmă

Last Updated on februarie 27, 2023 Allen Coliban a anunțat săptămâna trecută închiderea Fabrica de var de pe Carierei care poluează zona Bartolomeu și parte din Centrul Vechi. Proprietarul încearcă o nouă stratagemă, vrea să redeschidă fabrica pe altă firmă.

După ce în 22 februarie, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov a respins cererea de prelungire a autorizaţiei integrate de mediu pentru fabrica de var de pe strada Carierei din Braşov, primarul municipiului, Allen Coliban, a anunţat vineri, 24 februarie, că dosarul nu este închis, scrie bzb.ro.

Brașov. Fabrica de var de pe Carierei închisă pe motiv de poluare. Proprietarul încearcă să o redeschidă pe o nouă firmă 1

Cei de la fabrica de var au început demersurile de autorizare pe altă firmă, acest lucru nu poate schimba un adevăr absolut: potrivit documentaţiilor de urbanism, Fabrica de var Stejeriş funcţionează într-o zonă rezidenţială, poluează şi se încadrează la categoria de funcţiuni interzise în acea zonă, conform PUG-ului”, a declarat Allen Coliban.

Edilul a amintit că la sfârşitul lunii noiembrie, Primăria Municipiului Braşov a comunicat Agenţiei de Protecţie a Mediului, în cadrul procedurii de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru Fabrica de var de pe str. Carierei, că există numeroase petiţii cu privire la poluarea din zonă. În acelaşi timp, potrivit documentaţiilor de urbanism, Fabrica de var Stejeriş funcţionează într-o zonă rezidenţială, iar, conform Planului Urbanistic General, această fabrică se încadrează la categoria funcţiunilor interzise. Solicitarea municipalităţii a fost ca această fabrică să nu mai primească autorizaţie de mediu şi, implicit, să îşi mute activitatea într-o zonă industrială.

Având în vedere că firma care a solicitat autorizaţia de mediu nu a primit-o, proprietarii fabricii de var au apelat la un subterfugiu şi au depus o nouă solicitare, pe o altă firmă. Și pentru această solicitare, Primăria a transmis un nou punct de vedere, identic cu cel din noiembrie, deoarece opoziţia municipalităţii se referă la activitatea fabricii de var şi la poluarea pe care o produce, nu la numele companiei care o deţine”, a menţionat Coliban, care, însă, nu a precizat numele noii firme care a depus cererea la APM.

Allen Coliban:Încă un mare poluator al Brașovului a rămas fără autorizație de mediu.
Fabrica de var de pe Carierei tocmai a rămas fără autorizație de mediu. Nu mai poate funcționa. În curând, marea de praf pe care au suportat-o brașovenii din zonă va fi istorie.

Am început cu Fincodrum. A urmat stația de asfalt Recon din Bartolomeu. Acum a venit rândul fabricii de var. Și vom continua.
Aerul curat este un drept esențial al fiecăruia dintre noi. Asigurarea lui este obligație majoră a unei administrații responsabile. #BrașovulVerde #CapitalaVerde”

Previous Story

Poiana Brașov. Doi copii la spital, pe perfuzii, după ce au mâncat într-o tabără de schi. Pensiunea nu avea apă curentă

Next Story

ISU Brașov, reacție după acuzațiile grave. Martor: „Șoferul a fost în viaţă peste 45 de minute, dar nu au venit echipajele”. ISU Brașov: „Primele echipaje au ajuns 𝐚 𝟏𝟗 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢”