Last Updated on ianuarie 16, 2023 Nicu și Alexandra au fost găsiți morți în casa lor din Bran, într-o baltă de sânge de către o cumnată. Alexandra avea 32 de ani și lucra la Spitalul de Copii din Brașov sau Spitalul de Boli Infecțioase, după unele surse. Nicu avea 38 de ani și lucra la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, la punctul de lucru din Moieciu, potrivit Adevarul.
Un coleg al bărbatului s-a sesizat, în momentul în care a văzut că pompierul nu a ajuns la muncă. L-a sunat pe unul dintre frații victimei, Cristi, care a vorbit cu mama acestuia și cu cumnata, care era vecină cu cei doi soți.
(Foto/Video Biz Brasov)
Când a ajuns la casa lui Nicu, femeia a găsit ușa spartă. Cadavrele celor doi au fost descoperite la etaj. Potrivit unor surse, cei doi soți aveau capetele zdrobite, cel mai probabil cu toporul, potrivit RTV.
Tatăl bărbatului ucis, citat de Stirile Pro Tv: ”Când am văzut carnagiul, am înlemnit amândoi. În dormitor, băiatul la ușă și nora în spate, întinși amândoi pe burtă…”
Mama bărbatul ucis: ”Dușmani nu aveau, doar un singur nepot, ceva cu streașina casei.”
Singurul conflict pe care îl avea bărbatul era cu un văr, care are gospodăria lipită de a sa. Omul era plecat la muncă, atunci când a fost descoperită crimă.
Fratele bărbatului ucis: ”Există o neînțelegere cu un văr, un vecin. Pentru chestia asta cu gardul… n-am asistat niciodată... ”
Vecinii spun că, peste noapte, câinii din zonă au lătrat, dar nimeni nu și-a făcut vreo grijă.
Surse neoficiale spun că bărbatul și femeia ar fi avut capetele zdrobite, posibil în urma unor lovituri de topor.
„Tot ce vă pot spune în acest moment este că la fața locului se efectuează cercetări cu privire la moartea a două persoane. Am să revin cu date noi mai târziu”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Cele două victime nu erau căsătorite de foarte multă vreme și, potrivit postărilor de pe rețelele sociale, au avut un an 2022 în care au călătorit destul de mult și s-au bucurat de primul an de căsnicie.