Brașov. Update. Incendiu la magazinul Pepco de la Mall-ul Coresi

Last Updated on decembrie 4, 2022 Pompierii au fost chemați sâmbătă la Mall-ul Coresi pentru a stinge un incendiu izbucnit la magazinul Pepco. Potrivit reprezentantului ISU Brașov, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

Am fost anunțați de izbucnirea unui incendiu la panoul electric al unui magazin din zona centrului comercial Coresi. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. S-au autoevacuat toate persoanele din magazin, aproximativ 80 de persoane (angajați ai magazinului și clienți). Incendiul a fost lichidat în scurt timp”, a precizat maiorul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, potrivit bizbrasov.

Brașov. Update. Incendiu la magazinul Pepco de la Mall-ul Coresi 1

Incendiul a avut loc la magazinul Pepco, situat pe Coresi Street, o zonă aflată la câteva sute de metri de clădirea principală care adăpostește Coresi Mall din cartierul brașovean Tractorul.

Coresi Mall este construit pe o parte din terenul fostei uzine Tractorul UTB. Centrul comercial este structurat în clădirea principală, care adăpostește mai multe magazine, un cinematograf, restaurante, un hipermarket și o zonă de birouri, plus o a doua zonă, situată de partea opusă a parcării, cu câteva magazine și o sală de fitness, anunță Adevarul.

Incendiul s-a produs la unul din magazinele situate în această a doua zonă a centrului comercial, unde fiecare magazin are intrare separată din stradă, astfel că nici evacuarea nu a fost una dificilă și s-a făcut suficient de repede încât să nu se înregistreze victime.

De altfel, și intervenția pompierilor a fost una promptă, astfel că incendiul a fost stins când încă se afla într-o fază incipentă și nu a pus în pericol magazinele din preajmă.

Previous Story

(Video) Aeroportul Brașov. A început montarea turnului virtual. Adrian Veștea: „Premieră la Brașov: primul turn de control virtual din Europa de Est și din România se montează, în aceste zile, pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav!”

Next Story

(Foto) Accident Brașov. Carambol cu 15 mașini și o ambulanță. ”Gheața neagră”