Brașov. Deputatul Gabriel Andronache și viceprimarul Sebastian Rusu au modificat legea siguranței rutiere

Last Updated on septembrie 8, 2022 Camera Deputaților a votat un proiect de lege inițiat de Partidul Național Liberal (PNL) privind siguranța rutieră. Este vorba de proiectul de lege „Importanța iluminatului suplimentar stradal la nivelul trecerilor” pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Proiectul de lege a fost promovat de viceprimarul Braşovului Sebastian Rusu, cu ajutorului deputatului braşovean Gabriel Andronache (PNL), informează bzb.ro.

Brașov. Deputatul Gabriel Andronache și viceprimarul Sebastian Rusu au modificat legea siguranței rutiere 1

Noua lege prevede că „administratorul drumului public are obligaţia să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate şi semnalizate corespunzător, de pe sectoarele de drumuri internaţionale «E», drumuri naţionale şi drumuri de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor, prin utilizarea unor sisteme de iluminat performante, din punct de vedere energetic”.

Un proiect de lege în a cărei realizare m-am implicat personal, ca și co-inițiator, împreună cu colegul meu de partid, deputatul Gabriel Andronache – liderul de grup parlamentar #PNL, alături de care am susținut amendamentul privind siguranța rutieră în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Prin acest proiect, PNL a cerut redefinirea termenului de iluminare corespunzătoare a trecerilor de pietoni, așa cum era stipulat în OUG 195/2002 cu o definiție clară, care face referire la tipul de sistem necesar și la contrastul necesar pentru o vizibilitate optimă.

Noua lege prevede la art alin că «administratorul drumului public are obligația să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate și semnalizate corespunzător, de pe sectoarele de drumuri internaționale «E», drumuri naționale și drumuri de interes județean situate în intravilanul localităților, prin utilizarea unor sisteme de iluminat performante din puncte de vedere energetic».

«Importanța iluminatului suplimentar stradal la nivelul trecerilor» e un proiect pe care administrația liberală brașoveană l-a demarat încă din primul meu #mandat de consilier local (2016-2020).

Siguranța brașovenilor, copii sau adulți, pietoni sau participanți la traficul rutier, reprezintă o prioritate care și în prezent, când sunt viceprimar al Brașovului, mă preocupă în continuare”, a transmis viceprimarul municipiului Brașov, Sebastian Rusu, citat de brasov.net.

Advertisements
Previous Story

Premieră la Brașov. Primul „concert de plastic”, vineri seară, în Piaţa Sfatului

Next Story

Brașov. Un copil de 14 ani a sărit în Lacul Noua după ce a fost prins la volan și a distrus două bănci și mai mulți stâlpi metalici de pe trotuar