Last Updated on august 29, 2022 O turistă îmbrăcată cu fustă și sandale a fost salvată de salvamontiștii din Poiana Brașov, după ce a alunecat în timp ce cobora de pe vârful Postăvaru. Două persoane accidentate au fost salvate ieri de salvamontiști.
„Prima persoană, o turistă care a urcat pe masiv (n.r. Postăvaru) cu telegondola, îmbrăcată pentru o plimbare prin oraș, cu fustă și sandale, a alunecat, în timp ce cobora înapoi de pe vârf, spre instalația de transport pe cablu. Pe Drumul Rosu, în zona Kanzel-ului, pe o pantă foarte înclinată, a alunecat, suferind un traumatism de membru inferior la nivelul gleznei. După ce a fost coborâtă în stațiune, a fost predată unui echipaj SMURD.
Cel de-al doilea caz a implicat un practicant al ciclismului montan, care cobora pe Drumul Roșu și care din cauza pietrișului instabil a pierdut roata-față, căzând și suferind un traumatism de membru superior. Și acestuia din urmă i-a fost acordat primul ajutor, fiind trimis către unitatea spitalicească, din proprie dorință, cu automobilul propriu”, au detaliat reprezentanții Salvamont Poiana Brașov, potrivit mytex.ro.
A murit în Piatra Craiului, în timpul unei drumeții.
O persoană a decedat ieri după ce i s-a făcut rău, în Piatra Craiului. Cadre medicale aflate întâmplător în zonă, în drumeție, și salvamontiști și echipaje de la Ambulanță au încercat să o resusciteze, însă a fost zadarnic.
„Printr-o solicitare la numărul unic de urgență 112 am fost alertați în privința unui pacient in stop cardio respirator. Din datele obținute de la apelanți, pacientul a acuzat anterior instalării stopului cardiorespirator durere toracică anterioară.
În ciuda timpilor scurți de reacție ai echipei noastre, al aplicării manevrelor de prim ajutor de bază (suport vital de bază) de către apelanți și martori (medic și asistenți aflați într-o tură spre Cabana Curmătura de la Fântâna lui Botorog și care întâmplător se aflau foarte aproape de locul producerii evenimentului), a sosirii noastre rapide la victimă împreună cu echipajul medical avansat (ambulanțe de tip B și C de la Serviciul de Ambulanță Brașov), a aplicării rapide a manevrelor avansate de resuscitare, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare. S-a declarat decesul după 1:45 de minute de manevre (o oră și 45 de minute). Condoleanțe familiei”, au transmis reprezentanții Salvamont Zărnești, potrivit bizbrasov.ro.