Braşovul va avea Sală Polivalentă în 3 ani. Vrea și stadion nou

Last Updated on iulie 5, 2022 Municipiul Braşov va avea, în trei ani, o nouă Sală Polivalentă, conform ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, care a verificat, luni, în judeţul Braşov, stadiul implementării unor proiecte pe care ministerul, prin entităţile subordonate, le finanţează.

Unul dintre principalele puncte din programul vizitei ministrului Cseke a fost semnarea contractului de execuţie pentru noua Sală Polivalentă din municipiul Braşov, o investiţie de 356,7 milioane de lei, derulată prin Compania Naţională de Investiţii, care va avea 11.233 de locuri, informează G4media.ro.

Braşovul va avea Sală Polivalentă în 3 ani. Vrea și stadion nou 1

„E un vis al braşovenilor. Din acest moment există 36 de luni, ca durată de execuţie a lucrărilor, în care această investiţie trebuie realizată”, a precizat ministrul, cu prilejul semnării contractului, alături de directorul CNI, Manuela Pătrăşcoiu, şi autorităţile braşovene.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, i-a transmis ministrului că braşovenii au nevoie şi de un stadion municipal nou şi că intenţionează, până la sfârşitul anului, să pună pe masa Guvernului un proiect pentru această investiţie, în condiţiile în care ar urma ca, până atunci, să fie finalizat un Studiu de Fezabilitate în acest sens, pentru care sunt prevăzuţi bani în bugetul local pe anul în curs.

„Eu nu sunt tipul de ministru care să facă promisiuni. (…) Noi, toate proiectele pe care le primim, şi mai ales dacă sunt mature, sunt bine-venite, Este evident că Braşovul merită o infrastructură sportivă modernă, care să includă şi un stadion.

Eu cred, însă, că, dacă vrem ca lucrurile să fie bine făcute, trebuie să le luăm etapă cu etapă. Suntem într-un stadiu în care deja este o certitudine contractul de lucrări pentru noua Sală Polivalentă şi, odată ce ne apropiem de finalizarea acestei investiţii, importantă pentru Braşov, cred că se va putea vorbi de o nouă investiţie legată de Stadionul municipal. Cred că aceasta este o procedură corectă.

Altfel, aşteptăm Primăria municipiului Braşov, şi cu (proiecte de – n.red.) creşe şi pe toate celelalte programe de investiţii pe care avem oportunităţi astăzi”, a declarat Cseke Attila.

O asociere de firme din Bistrița, Cluj și Brașov va construi Sala Polivalentă

Conform proiectului tehnic, sala polivalentă va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile, și este destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu, care să permită omologarea ei la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive, potrivit brasovcity.ro.

În cadrul Sălii Polivalente se va realiza și o sală de încălzire, care este de asemenea dotată cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri.

Braşovul va avea Sală Polivalentă în 3 ani. Vrea și stadion nou 2

Construcția sălii polivalente va permite desfășurarea următoarelor activități:

– sporturi (arena principală și spații anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball (hochei pe podea), box, atletism ușor (în sală), gimnastică, tir sportiv, haltere, scrimă, karate, judo, aikido și alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe. Terenul de sport va avea un sistem de pardoseală din parchet, demontabil, multisport, agrementata FIBA – pentru practicarea sporturilor internaționale. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet se va instala o pardoseală demontabilă din PVC.

– evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiții internaționale de dans, congrese, simpozioane, vernisaje, adunări religioase, etc

Construcţia va fi organizată funcțional pe patru niveluri:

Subsolul (cota -5.70m) este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și la anexele sportivilor (vestiare, sala de antrenament). La același nivel sunt căile de acces la zonele VIP, presă și administrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de căile de acces ale publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artiști. Adițional, se găsesc spații tehnice, de depozitare, adăpost de protecție civilă, depozite deșeuri și de aprovizionare pentru serviciile publice.

Braşovul va avea Sală Polivalentă în 3 ani. Vrea și stadion nou 3

Parterul este nivelul unde se realizează accesul publicului în clădire, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, acces la grupuri sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.

Mezaninul (cota +3.62) este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, iar la cota +3.30 se află patru săli de conferințe, două de 129 locuri și două de 60 locuri, având ca spații anexă baruri, garderobe și grupuri sanitare. În zona sudică se regăsesc spații tehnice și o zonă de bucătărie care deservește restaurantul de la etajul următor.

Etajul 1 (cota +7.24m) este alocat atât publicului cât și persoanelor VIP și presei, acestea din urmă beneficind de o zonă cu acces separat, care este deservită de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabile, aflată peste sala secundară. Atașată zonei de alimentație se află zona de bucătărie, spații de depozitare și spații tehnice.

Previous Story

Brasov. George Scripcaru a fost achitat definitiv într-un dosar din 2016

Next Story

(Foto) Ministrul Cseke: Aeroportul din Braşov este un bun exemplu de iniţiativă locală