Allen Coliban invitat să preia Gara Brașov în administrare pentru modernizare. S-a schimbat legislația

Last Updated on iulie 6, 2022 Guvernul a schimbat prin Ordonanță de Urgență modul de administrare a gărilor astfel că Primăria poate reabilita principală poartă de intrare în Brașov. Primăria trebuie să semneze un parteneriat cu ministerul Transporturilor.

Recunoscută de mulţi ani ca o „pată neagră” a oraşului, Gara Braşov poate fi reabilitată de Primăria Braşov, care poate încheia un parteneriat în acest sens cu Ministerul Transporturilor, odată noile modificările legislative aprobate recent. Anunţul a fost făcut de subprefectul judeţului, Lucian Pătraşcu, care i-a şi lansat o invitaţie primarului Braşovului, Allen Coliban, să meargă împreună la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), pentru a rezolva această problemă, anunță mytex.ro.

Allen Coliban invitat să preia Gara Brașov în administrare pentru modernizare. S-a schimbat legislația 1
(foto brasovmetropolitan.ro)

În 30 iunie 2022, Guvernul României a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede că «unităţile administrativ-teritoriale, în baza documentaţiilor tehnico-economice elaborate, pot propune Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii constituirea de parteneriate pentru implementarea de proiecte pe infrastructura feroviară publică».

Cu alte cuvinte, Guvernul României acordă unităţilor administrativ – teritoriale dreptul de a administra infrastructura feroviară publică, în speţă, concentrându-ne pe municipiul Braşov, acordă dreptul Primăriei să administreze Gara Braşov în baza unui parteneriat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii”, a explicat Pătraşcu, potrivit bzb.ro.

Există chiar şi un concept de modernizare a gării

Gara Braşov este de mulţi ani în „vizorul” Primăriei Braşov, care a încercat de mai multe ori, începând din anul 2007, să o preia de la Ministerul Transporturilor. De-a lungul anilor au fost transmise la minister mai multe memorii, iar de fiecare dată răspunsul a fost negativ. De asemenea, s-au organizat şi campanii de strângere de semnături, care, la fel, au fost trimise la Bucureşti, dar rezultatul a fost acelaşi.

Nu în ultimul rând, de-a lungul timpului au fost făcute şi planuri pentru modernizarea clădirii Gării Braşov. De exemplu, în anul 2019, Primăria Braşov, după consultări cu reprezentanţii CFR SA (CFR Infrastructură) a pregătit chiar un concept pentru modernizarea gării, ce a fost prezentat în şedinţa de plen a Consiliului Local Braşov. La momentul respectiv, valoarea lucrărilor era estimată la 4,3 milioane de euro.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Șoferiță drogată bine cu cocaină prinsă de polițiști în trafic

Next Story

Brașov. Un șofer prins drogat a încercat să mituiască un polițist din Râșnov cu 200 de lei. A fost refuzat