Transfăgărășanul s-a redeschis de astăzi. „S-a muncit intens cu utilajele”

Last Updated on iunie 15, 2022 De zi dimineață, de la ora 8, s-a redeschis  cel mai spectaculos drum din România. Autoturismele vor putea merge, din nou, pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă.

O echipă a CNAIR a inspectat astăzi drumul dintre munți, asta după ce în ultimele săptămâni angajații DRDP Brașov au muncit din greu la deszăpezirea șoselei.

Transfăgărășanul s-a redeschis de astăzi. „S-a muncit intens cu utilajele” 1

S-a muncit intens cu utilajele și oamenii noștri de la regională și de la secții și am reușit să dăm cu două săptămâni mai devreme, să deschidem circulația pe acest drum foarte important, de altfel, Transfăgărășanul. Am efectuat parcurgerea întregului traseu, am făcut revizia, am inspectat lucrările privind siguranța circulației, lucrările de carosabil, de reparații și am constatat împreună cu comisia că se poate deschide circulația în condiții de siguranță, începând cu miercuri dimineață, ora 8.00, condițiile fiind foarte bune pentru deplasare”, a declarat Florea Dascălu, directorul Direcției Întreținere Drumul Naționale și Autostrăzi din cadrul CNAIR, potrivit brasov.net.

În acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, drumarii au reușit să curețe drumul cu două săptămâni mai devreme față de termenul obișnuit, 1 iulie. În curând Transfăgărășanul va fi redeschis circulației pe toată lungimea lui, anunță Ora de Sibiu.

80 de voluntari au strâns gunoaie pe Transfăgărășan

80 de voluntari au fost în weekend la strâns gunoaie pe Transfăgărășan. Acțiunea a făcut parte din campania ,,Turism Fără Deșeuri”, dezvoltată de Asociația Act for Tomorrow, Kaufland România, Asociația Studenețască Ingmed din Pitești și Asociația Zimbrul Carpatin.
Cei 80 de oameni partiicpanți la acțiune au strâns în total peste a 300 saci de deșeuri, însumând 1.120 kilograme, care au fost apoi preluate spre a fi sortate și, după caz, reciclate.

Transfăgărășanul s-a redeschis de astăzi. „S-a muncit intens cu utilajele” 2

,,Transfăgărășanul este un simbol al turismului românesc, recunoscut peste hotare ca fiind una dintre cele mai spectaculoase șosele din lume, însă printre drumurile frumos șerpuite și peisajele superbe se ascund numeroase mormane de gunoaie. Prin campania „Turism fără deșeuri” dezvoltată alături de Kaufland Romania, dorim să readucem farmecul celor mai cunoscute obiective turistice din România și să inspirăm turismul intern responsabil.

Nu a fost ușor să curățăm deșeurile acumulate pe traseul care pornește de la barajul Vidraru și se oprește la Conacul Ursului, deoarece vremea nu a fost cea mai favorabilă. Cu toate acestea, pregătiți cu încălțăminte corespunzătoare, saci, mănuși de protecție și multă determinare, toți voluntarii s-au descurcat minunat și împreună am reușit să facem ca Transfăgărășanul să strălucească, fiind pregătit pentru sezonul estival”, au declarat repreyentnații Asociației Act for Tomorrow, piotrivit salutfagaras.ro.

Advertisements
Previous Story

Primăria Brașov cumpără pentru școli 1000 de table interactive, 700 de proiectoare, 574 de ecrane de proiecție, aproape 1100 de camere web de conferință, 2161 de laptopuri și tablete grafice și 260 de calculatoare

Next Story

Brașovul invadat de pescăruși, ciori și porumbei. „Pescărușii își fac cuiburi pe blocuri și se hrănesc foarte ușor din containere”