Brașovul unit cu Covasna. Noua propunere de reorganizare teritorială a României

Last Updated on iunie 4, 2022 Revine în discuție reorganizarea teritorială a României. Pentru că le este frică să facă regiuni, care să acceseze direct fonduri europene de la Bruxelles, se încearcă ceva care mai mult să încurce. Județe un pic mai mari dar care nu vor putea accesa fonduri europene direct. În noul proiect, Brașovul ar fi unit cu Covasna, pe modelul Curților de Apel.

Reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 reprezintă o prioritate pentru reducerea cheltuielilor bugetare, susţin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Brașovul unit cu Covasna. Noua propunere de reorganizare teritorială a României 1

Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curţilor de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Bacău, Braşov. Se poate prelua acest model şi în cazul judeţelor, mai ales că în Constituţia României nu se vorbeşte de un anumit număr de judeţe.

Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenţi, fiind, totodată, şi un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente şi transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiţi în economia românească“, spun cei de la Camera de Comerț, potrivit Observator Tv.

Camera de Comerț mai dorește și redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori, anunță Adevarul.

Potrivit sursei citate, organizaţiile semnatare sunt: Camera de Comerţ şi Industrie a României, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV), Asociaţia Brokerilor din România.

Previous Story

Brașov. O fetiță de 3 ani a căzut etajul al III-lea al unui bloc

Next Story

Ulei retras de la Auchan Brasov. Conține alergeni nedeclarați