Last Updated on octombrie 7, 2021 Un puternic incendiu a avut loc joi dimineață într-un bloc din Brașov. Acesta a pornit de la o garsonieră. Persoana aflată în locuință a fost găsită decedată.
Incendiul a izbucnit joi dimineața, în jurul orei 06.00, într-o garsonieră situată la etajul 4 al unui bloc din cartierul brașovean Noua, pe strada Brazilor, informează stiripesurse.ro.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.
Când au ajuns echipajele, incendiul se manifesta cu degajare mare de fum, iar în locuință arderea era generalizată.
În urma incendiului, o persoană a fost găsită decedată.
Totodată, aproximativ 30 de persoane au ieșit din locuințe, iar alte 4 persoane au fost evacuate de echipajele ISU.
Una dintre persoanele evacuate a suferit o ușoară intoxicație cu fum și i se acordă asistență medicală la fața locului de cître personalul SMURD.
Revenim cu detalii.