Aproape 500 de elevi şi peste 130 de cadre didactice infectate cu COVID, după o lună de școală

Last Updated on octombrie 13, 2021 Inspectoratul Școlar Brașov a prezentat bilanțul după prima lună de școală: Aproape 500 de elevi şi peste 130 de cadre didactice infectate cu COVID, în județul Brașov.

Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov, numărul elevilor infectaţi cu SARS-CoV-2 a ajuns la 485, iar 132 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate la profesori, învăţători şi educatori, anunță newsbv.ro.

Aproape 500 de elevi şi peste 130 de cadre didactice infectate cu COVID, după o lună de școală 1

Acestora li se adaugă 34 de cazuri raportate din rândul personalului nedidactic şi auxiliar.

Ca urmare a răspândirii coronavirusului în rândul copiilor și cadrelor didactice, aprope 9.000 de elevi din județul Brașov învață în acest moment în sistem online.

Potrivit evidențelor IȘJ Brașov, numărul copiilor sau elevilor din clasele sau grupele online, se ridică la 8.933, fiind cei care fac parte din grupe sau clase afectate de cazuri de COVID-19.

Previous Story

Ambulanța Brașov, apel disperat către cei care au simptome ușoare și medii de COVID-19

Next Story

Creștere accelerată. Brașovul a depășit 8 rata de infectare. Situația pe localități