Pune bani deoparte! Untold în Poiana Brașov sub denumirea de Massif. Aprobat astăzi

Last Updated on septembrie 29, 2021 Pune bani deoparte. Vara viitoare vom avea Untold în Poiana Brașov sub denumirea de Massif. Astăzi, Consiliul Local a aprobat, la propunerea primarului Allen Coliban, o asociere cu organizatorii Untold Cluj. Implicarea celor de la Untold este garanția calității.

Bogdan Buta, fondatorul Untold, a prezentat astăzi în ședința Consilului Local planurile pe care le are pentru derularea unor evenimente de anvergură în Brașov și Poiana Brașov. Este vorba însă de o serie de evenimente care se vor derula pe tot parcursul anului sub numele „Massif”, potrivit Biz Brașov. 
Pune bani deoparte! Untold în Poiana Brașov sub denumirea de Massif. Aprobat astăzi 1

Noi propunem o strategie care va produce rezultate benefice pentru comunitate. Avem deschidere pentru discuții și pentru a clarifica situația. Am început discuțiile de peste un an la invitația Asociației hotelierilor din Poiana Brașov.

Am discutat cu ei, am vizitat locația și am avut întâlniri și cu executivul Primăriei. Au fost și alți organizatori interesați de derularea unor evenimente la Brașov, dar noi am dorit să venim și în fața Consiliului Local, pentru a crea un protocol de colaborare și să creați cadrul și dumneavoastră (consilierii locali – n.r.) contextul prin care să conlucrăm și să reușim să implementăm pentru cetățenii municipiului un proiect cu impact cât mai mare.

Vor fi evenimente atât în timpul verii, cât și al iernii pentru a atrage cât mai mulți turiști în extrasezon, dar și pe timpul săptămânii. Am începe cu un eveniment care să pună în valoare ceea ce există, respectiv cea mai de succes destinație de schi din România, apoi să organizăm un festival și pe timpul verii.

Nu am solicitat sprijin financiar, ci ca orice investitor, am solicitat o locație corespunzătoare cu infrastructură corespunzătoare, pe care o vom identifica de comun acord. Noi vom suporta investi pentru dezvoltarea evenimentului, condiția să ni se asigure o locație corespunzătoare”, a explicat Bogdan Buta.

Nico C. Cîrjan: „Felicitări consilierilor PSD, PNL și USRPLUS care au votat in unanimitate pentru ca organizatorii Untold sa dezvolte conceptul Massif pentru Poiana Brasov.

De aceasta data, usrplus+pnl+psd= Love
Hai ca mai avem speranța că, în afara luptelor politice, interesul brasovenilor primează!”

Previous Story

3,52 rată de infectare în Brașov. Situația pe localități

Next Story

Allen Coliban pus la colț de PNL și PSD. O fi bine, Brașovul iar în epoca Ghișe?