Last Updated on septembrie 30, 2021 Consiliul Local Brașov a aprobat ieri asocierea Brașovului cu organizatorii celor mai importante festivaluri de muzică din România, Untold și Neversea. Potrivit protocolului, în Poiana Brașov vor avea loc două festivaluri de tip Untold, unul iarna și unul vara.
În ședința Consiliului Local din data de 29 septembrie, consilierii au aprobat cu unanimitate de voturi propunerea primarului pentru încheierea unui protocol de colaborare cu organizatorii celor mai importante festivaluri de muzică din România, Untold și Neversea, sub un nou concept, care va integra o serie de evenimente, pe tot parcursul anului.
Obiectivul acestui protocol este acela de a transforma Poiana Brașovul în cea mai importantă stațiune montană pentru tinerii din Europa, și nu numai.
Reprezentanții Untold au prezentat consilierilor locali propunerea lor pentru ca Poiana să devină o stațiune montană cu notorietate internațională, care să atragă turiști și în extrasezon, care să devină o destinație pentru turiștii tineri din Europa, să îi facă pe turiști să vină și în timpul săptămânii, nu doar în weekend-uri, și, nu în ultimul rând, să fie o alternativă reală de petrecere a timpului liber pentru brașoveni.
Massif înseamnă reunirea sub aceeași umbrelă a unei serii de evenimente care se vor desfășura pe tot parcursul anului în Poiana Brașov, capetele de afiș fiind două festivaluri de muzică. Unul dintre festivaluri se va desfășura în sezonul de iarnă, pe parcursul a 4-7 zile, și va îmbina schiul cu muzica electronică, dance, trance, muzică experimentală. Celălalt va avea loc vara și va îmbina entertainment-ul cu relaxarea, pe parcursul mai multor zile.
,,Ne bucurăm pentru încrederea acordată. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi, ceea ce arată un grad de încredere ridicat dat de reprezentanții întregii comunități locale. Până la urmă noi asta ne-am dorit: să gândim o strategie pe termen lung, să clădim proiecte, evenimente și să venim cu tot felul de noutăți, astfel încât comunitatea să beneficieze pe termen lung de toată experiența acumulată și de tot ceea ce știm noi să facem.
Cu siguranță vom dezvolta un proiect cu care brașovenii să se mândrească și să devină o atracție până la urmă la nivel internațional, una dintre cele mai reușite. De fapt viziunea noastră este ca Brașovul să devină cea mai dorită atracție montană de către tineri din întreaga Europă. Este un concept-umbrelă ce va cuprinde atât evenimente, cât și locații de care turiștii, cât și localnicii, se vor putea bucura pe termen lung.
Noi ne dorim să începem din 2022. Bineînțeles, va depinde până la urmă de suportul concret primit și din partea autorităților locale, cât și de legislația națională, ținând cont de contextul în care ne aflăm, dar cu siguranță noi ne dorim să începem, ideal, chiar din această iarnă”, a declarat Bogdan Buta, CEO Untold.
Conform acestui parteneriat, reprezentanții Untold vor suporta toate cheltuielile de organizare și promovare a acestor evenimente, municipalitatea angajându-se să pună la dispoziția organizatorilor terenul și dotările tehnico-edilitare necesare organizării în condiții optime a acestor evenimente.