Brașovul scapă de pandemie? Șefa DSP: „În august vom avea 50% din populația Brașovului vaccinată cu ambele doze”

Last Updated on mai 12, 2021 Vaccinarea merge bine la Brașov, motorul principal fiind vaccinarea angajaților. Brașovenii au înțeles că este mai bine să fii vaccinat decât șomer.

Dr. Andrea Neculau, directorul Direcției de Sănătate Publică Brașov, a declarat pentru BizBrașov că se așteaptă ca în luna iunie Brașovul să ajungă la 200.000 de persoane vaccinate anti-COVID cu cel puțin o singură doză.

Brașovul scapă de pandemie? Șefa DSP: „În august vom avea 50% din populația Brașovului vaccinată cu ambele doze” 1

Vom ajunge, în schimb, la 50% din populație vaccinată cu ambele doze abia în luna august”, a precizat sursa citată, susținând și că acest lucru se va întâmpla doar dacă se păstrează ritmul vaccinărilor din acest moment. Reamintim că potrivit guvernanților, una dintre condițiile pentru renunțarea la restricțiile de noapte este vaccinarea populației în proporție de 50%.

În acest moment lucrurile sunt puțin mai relaxate și datorită faptului că vaccinarea merge bine. Deja sunt tot mai puțini bolnavi și a dispărut presiunea de pe spitale și de pe secția ATI. ÎN ATI la Brașov, mă refer la Spitalul Modular de la Județean, avem 16 pacienți, dintre care unul a murit ieri (n. red. – luni). Dacă facem o comparație cu valul doi, putem spune că valul trei a fost atenuat de vaccinare”, a mai spus sursa citată.

Dr. Neculau a precizat că este surprinsă plăcut de modul în care au reacționat companiile din Brașov la campania de vaccinare. „Stăm foarte bine. Se pare că oamenii se simt psihic mai bine făcând acest vaccin la locul de muncă, alături de colegi”.

În prima săptămână de vaccinare în cadrul companiilor, peste 2.500 de angajași din 25 de firme s-au vaccinat anti-COVID, județul Brașov stând chiar mai bine decât Bucureștiul.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Lista străzilor unde se vor instala stâlpi opritori, pentru stoparea parcărilor aiurea

Next Story

Brașov. Rata de infectare a scăzut la 1,27. Situația pe localități