Brașov: Un poliţist din Râşnov a refuzat o mită de 500 de euro de la un şofer prins drogat la volan

Last Updated on mai 4, 2021 Un poliţist din Râşnov a refuzat o mită de 500 de euro de la un şofer din Bucureşti pe care l-a prins drogat la volan, acesta sesizând poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, care au organizat un flagrant, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, poliţiştii anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au realizat, marţi, prinderea în flagrant a unei persoane din municipiul Bucureşti, în timp ce oferea, cu titlu de mită, suma de 500 euro unui poliţist, denunţător în cauză, pentru a nu lua măsurile legale privind conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa unor substanţe interzise.

Brașov: Un poliţist din Râşnov a refuzat o mită de 500 de euro de la un şofer prins drogat la volan 1

„În fapt, inculpatul, în seara zilei de 3 mai 2021, i-a oferit unui agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov, în mod repetat şi în aceeaşi împrejurare, sumele, în euro, de 50, 100, 200, 300, 400 şi, în final, 500 de euro, cu titlu de mită, după ce a fost depistat că a condus un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi şi a fost testat pozitiv la substanţa psihoactivă metadonă. Mita a fost oferită de către conducătorul auto iniţial, pentru a nu fi testat, iar apoi pentru a nu i se recolta mostre biologice la Spitalul Orăşenesc Zărneşti şi pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive”, arată sursa citată.

Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat, miercuri, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, cu propunere de arestare preventivă.

DGA menţionează că poliţistul care a denunţat fapta a formulat în mai multe rânduri şi alte denunţuri la DGA, prin care a sesizat intenţia unor cetăţeni de a-l corupe.

Previous Story

Video Brașov. Adolescentă bătută și umilită de alte fete

Next Story

(Video) Un brașovean care amenința că se aruncă de pe un stâlp CFR, convins de negociatorul SAS să coboare