Last Updated on mai 30, 2021 Șefa DSP Brașov, Dr. Andrea Neculau le-a mulțumit medicilor și asistentelor, pe care i-a numit de două ori salvatori, pentru că au luptat în ultimul an în spitalele brașovene pentru viața pacienților cu formele cele mai grele de coronavirus, iar acum participă la campania de vaccinare.
Dr. Andrea Neculau: „Astăzi am participat în calitate de medic alături de colegii mei, medici, asistenți medicali, registratori și studenți voluntari la caravana mobilă din Piața Astra, primul popas al campaniei “Mai aproape pentru vaccinare” inițiată de către Direcția de Sănătate Publică Brașov.
La finalul acestei zile nu despre numărul de doze vreau să vă vorbesc, ci despre oameni. Despre cei care au ales să se vaccineze pentru că le-a fost aproape și ușor, pentru că au avut cu cine să vorbească, acolo lângă ei, pe stradă, în corturi, chiar în ploaie.
Am râs și am glumit, am spulberat neîncrederea și am vaccinat. Despre colegii mei din echipa de azi, oameni pe care i-aș numi de două ori salvatori. De ce? pentru că sunt urgentiști, medici și asistenți, care au petrecut nopți și zile în covid luptând cu formele cele mai grele de boală dar care au ales să se implice și în campania de vaccinare, ca să ajute la prevenirea bolii și să nu mai trăim grozăviile pe care le-am trăit în spitale în ultimul an.
Și dacă nu era de ajuns, azi în ploaie, au resuscitat un trecător care a colapsat subit chiar în zona în care ne aflam- acest om este acum în viață datorită lor. Fără cuvinte, mă înclin.
Mâine este o nouă zi, caravana va merge mai departe (zona Brintex). Vaccinăm, vaccinăm, vaccinăm! Haideți să punem toți umărul să ne întoarcem la normalitate!”