Brașov. Fabrica Preh a angajat peste 300 de oameni în primele trei luni din 2021 și mai angajează alți 300

Last Updated on mai 31, 2021 Reprezentanții producătorului de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Mercedes, Audi sau BMW, au declarat că în primul trimestru din acest an au angajat 305 oameni şi mai au nevoie de încă 250-300 de persoane până la finalul anului.

Compania deţine o fabrică de componente auto în localitatea Ghimbav, judeţul Braşov şi centre de servicii software şi hardware la Iaşi şi Braşov. La fabrica Preh din localitatea Ghimbav, judeţul Braşov, sunt produse comutatoare multifuncţionale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control ale climei şi elemente de comandă din consola centrală a automobilelor pentru BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi şi Mercedes.

Brașov. Fabrica Preh a angajat peste 300 de oameni în primele trei luni din 2021 și mai angajează alți 300 1

„Revenirea după impactul COVID-19 în industria auto a fost mult mai accelerată decât orice previziune făcută anterior. Optimismul acesta este însă frânat brusc din cauza crizei microprocesoarelor, care impactează major toţi jucătorii din automotive.

Costurile generate de aceasta sunt enorme – transporturi speciale, scăderea productivităţii, costuri de aprovizionare crescute din cauza apariţiei speculatorilor, reomologări de produse, reproiectarea unor produse – multe dintre ele vor afecta companiile pe durate foarte lungi, chiar şi după îmbunătăţirea situaţiei“, a declarat pentru ZF Transilvania Mihaela Forgaciu, general manager şi administrator al Preh România.

Advertisements
Previous Story

Ludovic Orban: „Trebuie să continuăm Autostrada Transilvania spre Brașov”

Next Story

(Foto) Brașovul ocupat de șoferi nesimțiți. „În 5 minute de mers pe jos…eu, ca pieton, ce vină am?”