Last Updated on aprilie 1, 2021 Localitatea Sânpetru va mai sta 7 zile în carantină deoarece rata de infectare nu scăzut. Carantina ar fi trebuit să se încheie în această seară, la ora 22:00.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov anunță că a solicitat prelungirea carantinei zonale pentru comuna Sânpetru, după ce propunerea DSP Brașov, de ridicare a acestei măsuri, a fost respinsă de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
„Având în vedere faptul că, prin Adresa nr. 5262/31.03.2021, Institutul Național de Sănătate Publică nu a avizat propunerea Direcției de Sănătate Publică Brașov de ridicare a carantinei zonale instituite în unitatea administrativ-teritorială Sânpetru, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat hotărârea de a solicita Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind prelungirea măsurii de carantină zonală pentru COMUNA SÂNPETRU, JUDEȚUL BRAȘOV, pe o perioadă de 7 zile, începând cu data de 01.04.2021, orele 22:00”, se arată în comunicarea Prefecturii Brașov, potrivit mytex.ro.
Revenim cu detalii.