Last Updated on martie 2, 2021 O brașoveancă în vârstă de 61 de ani s-a aruncat de la etajul patru al blocului în care locuia, din cauza stresului provocat de serviciu.
Femeia lucra la o firmă de leasing financiar, informează romaniatv.net.
Ea a lăsat un bilet în care și-a explicat gestul.
„În jurul orei 13,00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului Brașov, o persoană de sex feminin este decedată. Polițiști au identificat persoana ca fiind o femeie în vârstă de 61 ani.
Cadavrul a fost ridicat si transportat la Serviciul Judetean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei”, a precizat comisarul de poliție Alina-Maria Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.