Ce înseamnă Carantină în Braşov? Declaraţia pe propria răspundere va fi obligatorie

Last Updated on martie 17, 2021 Brașovul va intra cel mai probabil în carantină la acest sfârșit de săptămână după ce municipiul a depășit rata de 6.

Dr. Andrea Neculau, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, a declarat pentru Biz Brasov, că Brașovul va intra cu siguranță în carantină. „Am așteptat să vedem datele de peste weekend, când testăm mai puțin, dar vedem că incidența crește în continuare.

Brașovul va intra în carantină, nu stăm la discuții. Este o chestiune de zile până când se va lua această decizie, la fel ca în cazul comunei Sânpetru”, a precizat Neculau.

Asta înseamnă că gradinițele și clasele 0-4, care acum funcționează vor fi închise, terasele restaurantelor nu vor mai fi deschise iar brașovenii vor ieși din casă doar pe baza declarației pe propria răspundere și pentru un număr limitat de motive, transmite romaniatv.net.

Ce înseamnă Carantină în Braşov? Declaraţia pe propria răspundere va fi obligatorie 1

La Timișoara, oraș aflat în carantină, localnicii au voie să iasă din case numai pentru motive bine întemeiate și doar în baza unei declarații. Magazinele au program limitat până la ora 20:00, iar numărul clienților prezenți simultan în interior nu trebuie să depășească mai mult de 30% din capacitatea obișnuită. Toate școlile se vor închide, iar elevii vor trece la cursuri online.

Ce restricții se aplică în Timișoara, aflată în carantină
Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;

Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20:00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Activități interzise
1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;

2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;

3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;

4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;

5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;

6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;

7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;

8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;

9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.
Prin excepție de la prevederile menționate anterior, este permisă activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data de 08 martie 2021

Malluri închise în weekend
Începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei, inclusiv operatorii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.

Începând cu data instituirii măsurii carantinei zonale, agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Previous Story

Brașov. Marinela: „Asa arata firele electrice, în Schei acolo unde fosta administratie a dat autorizație pentru un bloc cu 10 apartamente”

Next Story

Brașov. Adelina: „Este cineva care s-a vaccinat cu AstraZeneca si cum s-a simțit? Îmi doresc tare mult sa ma vaccinez însă îmi este frica la ce vesti aud de la televizor.Din păcate, nu am găsit locuri pentru Pfizer sau Moderna”