Last Updated on martie 1, 2021 Municipalitatea braşoveană va realiza o hartă a toaletărilor de arbori din municipiul Braşov, a anunțat primarul Allen Coliban.
Primarul a menţionat că a avut o discuţie cu reprezentanţii firmei care se ocupă de toaletarea arborilor din Braşov, după ce în mediul online au apărut mai mule discuții despre modul în care se curăță copacii din oraș.
„La întâlnire au participat inspectori din primărie, dar şi un expert peisagist, Cristian Voinescu, autorul a două ghiduri, dintre care unul referitor la toaletare. În timpul întâlnirii am stabilit că vor exista planuri de intervenţie pe cartier, astfel încât intervenţiile să fie rare.
Aceste intervenţii nu au voie să fie mai dese de cinci. Dacă facem acest plan cu intervenţii pe cartiere, o dată la cinci ani nu cred că vom mai avea problemele de acum”, a declarat Coliban, citat de bzb.ro.
De asemenea, el a menţionat că până în 15 martie va fi realizată o hartă pe platforma Google cu toţi arborii investigaţi pe teren.
„Vom publica pe site-ul Primăriei harta, tabelul cu toaletările programate, dar şi ghidul de toaletare. De asemenea, vom avea raportul intervenţiilor”, a anunţat edilul.