Brașov: Modificări în trafic. Semafor nou, senzori de trafic, schimbarea sensului de circulație

Last Updated on martie 17, 2021 Comisia de Circulație a avizat câteva propuneri de reglementare a circulației pe domeniul public din Brașov.

Amplasare semafor în sensul giratoriu Calea București – Bd. 15 Noiembrie – Str. Toamnei – Str. Zizinului, pentru stocarea, în zona sensului giratoriu, între intersecția cu str. Toamnei și cea cu b-dul 15 Noiembrie, a autovehiculelor care vin dinspre Calea București sau Zizinului și vor să întoarcă înspre Calea București.

Brașov: Modificări în trafic. Semafor nou, senzori de trafic, schimbarea sensului de circulație 1

În acest moment, autovehiculele care întorc în sensul giratoriu, blochează accesul celor de pe 15 Noiembrie atât înspre str. Zizinului, cât și spre Calea București, ceea ce creează blocaje foarte mari la orele de vârf.

Pentru a se evita blocarea sensului giratoriu, în acest segment vor fi montați senzori de trafic, astfel încât, în momentul în care numărul mașinilor stocate ajunge la limită, automat se va face verde pentru autovehiculele din sens. Acest semafor va fi corelat cu cel de pe 15 Noiembrie.

Pentru a se evita producerea de accidente în zona mall-ului AFI, între sensul giratoriu si intrarea la AFI se vor monta separatoare de sens, între banda 3 și 4, astfel încât cei care vin dinspre b-dul M. Kogălniceanu să nu mai poată tăia toate benzile pentru a intra la AFI, ci, vor fi nevoiți să facă sensul giratoriu ca să poata intra în parcarea subterană de la AFI .

A fost avizată și propunerea privind schimbarea de sens pe str. M. Weiss, tronsonul cuprins între str. N. Bălcescu și str. Castelului. După finalizarea lucrărilor de semnalizare orizontală și verticală, se va reveni la vechiul sens de circulație, dinspre str. Castelului spre str. N. Bălcescu (în acest moment sensul este dinspre Bălcescu spre Castelului).

Advertisements
Previous Story

BREAKING – Nou record de infectări Covid: 6.186, în ultimele 24 de ore. Situația la Brașov

Next Story

Accidente Brașov. 8 mașini lovite pe Bulevardul Iuliu Maniu și pe DN 13