Last Updated on martie 31, 2021 Brașovul este județul autostrăzilor scurte. Are una între Cristian și Râșnov de 6 kilometri, va avea una de 60 de kilometri până la Făgăraș. Spre București, Arad sau Moldova nu se pot construi autostrăzi pentru Brașov.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: „AM SCOS DE LA SERTAR PROIECTUL AUTOSTRĂZII BRAȘOV – FĂGĂRAȘ. LICITAȚIA PENTRU PROIECTUL TEHNIC, LANSATĂ AZI.
În sfârșit, acest proiect ținut la sertar ani de zile face primii pași către realizare: a fost lansată licitația pentru documentația tehnică a autostrăzii.
Am anunțat revitalizarea acestui proiect în prima conferință de presă, pe 15 ianuarie. Mă bucur nespus că vă pot informa despre o nouă promisiune respectată.
Cu o lungime de 48 de kilometri, sectorul – parte din Autostrada Transilvania – este scos la licitație pentru completarea studiului de fezabilitate ȘI pentru elaborarea proiectului tehnic.
Licitația este una „pe model nou”, în care CNAIR primește la final întreaga documentație tehnică, iar la momentul la care va fi organizată licitația pentru construire, lucrările vor putea începe imediat, fără blocaje, cu toate exproprierile făcute și fără surprize în teren.
Un exemplu bun în acest sens este Autostrada Moldovei – A7, la care, în luna mai, vom lansa licitația pentru construirea primului sector, apoi, cu decalaj de circa două luni, restul de sectoare succesiv.
Mai mult, în aceste trei luni de mandat, CNAIR a finalizat noul model de caiet de sarcini pentru licitații, iar autostrada Brașov – Făgăraș este prima care beneficiază de această reformă.
Printre avantajele noului caiet de sarcini se numără:
✔️ termene realiste pentru realizarea activităților;
✔️ corelarea obiectivelor naționale și europene cu cele locale prin implicarea autorităților locale ca stakeholderi în proiect;
✔️ uniformizarea documentației tehnice, dar și a celei contractuale;
✔️ plăți intermediare definite corect și corelate cu graficul de realizare a proiectului.
Pregătirea temeinică a unui proiect este singura cale de a ne asigura că facem autostrăzi în cel mai scurt timp posibil. Avem nevoie de infrastructură, dar nu ne permitem să o facem de mântuială.
#RevoluțiaBuneiGuvernări #FacemDrumuri
BONUS PENTRU A13: STUDIUL DE FEZABILITATE PENTRU SECTORUL SIBIU-FĂGĂRAȘ A FOST ÎN SFÂRȘIT FINALIZAT.
Mai rămâne doar emiterea acordului de mediu, preconizată la sfârșitul lui aprilie. Apoi lansăm licitația pentru construirea (proiectare + execuție) acestui tronson!”