Last Updated on februarie 10, 2021 Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat în această dimineață că s-a finalizat licitația pentru proiectarea autostrăzii A3 Ploiești-Comarnic-Brașov.
Cătălin Drulă: „A3 Ploiești-Comarnic-Brașov: fapte, nu vorbe.
Astăzi s-a finalizat licitația pentru proiectarea autostrăzii A3 Ploiești-Comarnic-Brașov. Urmează în zilele următoare, după finalizarea formalităților, semnarea contractului cu firma de proiectare.
Ne așteptăm – și am pus asta foarte clar în vedere proiectantului – ca din acest contract să obținem:
1) O documentație tehnică de calitate, cu studii de teren (geologice, topografice, hidrologice, etc) făcute temeinic.
2) Soluții tehnice moderne, demne de anul 2021. Cu tuneluri la Bușteni și la Sinaia, nu cu traseu “la zi”, prin mijlocul stațiunilor.
3) Livrarea documentației pe sectoarele critice pe un calendar accelerat.
Ploiești-Brașov este o autostradă cu mult întârziată, iar lipsa ei duce la aglomerația infernală de pe Valea Prahovei.
Până vom putea circula pe A3 între Ploiești și Brașov, există o serie de soluții pe care vrem să le implementăm împreună cu autoritățile locale, pentru fluidizarea traficului: construirea unor pasarele pietonale acoperite, cu lifturi sau scări rulante și modernizarea celor existente; sensuri giratorii și pasaje la Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal; o parcare nouă la Bușteni, în centru, astfel încât benzile de circulație să nu mai fie blocate de mașini care staționează”.