Last Updated on decembrie 3, 2020 Cei care au simptome de COVID se pot testa de astăzi gratuit la noul punct de recoltare COVID de la Căminul de Bătrâni din Noua. Recoltarea probelor şi prelucrarea lor sunt gratuite, în baza trimiterii de la medicul de familie.
Săptămâna trecută, punctul de recoltare a primit autorizaţia de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, iar în această dimineaţă a fost montate recoltoarele, astfel încât activitatea să poată începe. Trei cadre medicale au fost detaşate de la DAS să lucreze la recoltarea probelor biologice.
Conform informaţiilor furnizate de dr. Dan Moraru, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, acest punct este destinat persoanelor cu potenţial de a fi infectate, care beneficiază de trimiteri de la medicii de familie şi se programează în prealabil.
Pentru început, 300 de kituri de recoltare sunt pregătite pentru cei care au nevoie de testare. Probele vor fi prelucrate în laboratoarele acreditate din Braşov.
„Este salutară colaborarea dintre Spitalul de Pneumoftiziologie şi Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei, în baza căreia a fost deschis acest centru. El vine în sprijinul braşovenilor nevoiţi să se testeze pentru diagnosticarea COVID-19. Vom continua să facem toate demersurile pentru ca domeniul sanitar braşovean să se ridice la nivelul cerinţelor pacienţilor şi la standardele unui act medical de calitate”, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Recoltările se realizează de luni până vineri, între orele 9:30 – 13:00, iar programările se fac la numărul de telefon 0722/398924, între orele 7:30 – 9:00 şi 14:00 – 15:00.