Last Updated on decembrie 26, 2020 O femeie a murit în prima zi de Crăciun după ce a fost lovită violent pe o trecere de pietoni de pe strada Carpaților. Martorii susțin că victima ar fi fost lovită pe trecerea pentru pietoni și ar fi fost târâtă efectiv câțiva zeci de metri, potrivit Realitatea Brașov.
Pe grupul de Facebook Brașovul Civic, Paul Ciocan a scris: „Crăciun fericit dragă Allen Coliban !
Ți-am spus din campanie că siguranța rutieră ar trebui să fie principala ta preocupare. Dar tu nu ai avut nici o problema cu faptul că firmele angajate de primărie au scos acele săritori din preajma trecerilor de pietoni.
Ei bine, după toate decesele pe care eu personal le-am pus pe seama administrație Scripcaru încep sa notez și primul deces pus pe seama administrație tale.
LE: sunt extrem de multe comentarii și nu voi sta să răspund la toate. Dar pentru că mi se cer soluții, câteva scrise în grabă:
– păstrăm acele săritori și pe perioada iernii
– acționăm în preajma trecerilor de pietoni prin montarea de mici stâlpuleți care să împiedice parcarea și MAI ALES să îngusteze lățimea benzilor (sunt zone în care în loc de 3metri avem.si benzi de 5 metri lățime – precum la Gara sau la Făget)
– montam semafoare cu buton pentru a regla fluxurile de pietoni (s-a văzut la piata Dacia pe Victorie sau la Complex Bartolomeu că semaforul de fapt ajuta traficul auto permitandu-i o fluenta mai buna)
– inițiem SF pentru a modifica câteva intersecții prin construcția de pasaje subterane AUTO (nu pietonale!) – primele candidate ar fi intersecțiile de la Gara, Făget și 3 alimentare
– restul intersecțiilor mari le readucem la forma de dinainte de 2007 prin semaforizarea lor, mutarea trecerilor de pietoni în poziția normală și crearea unui sistem de monitorizare și control (camere de luat vederi, senzori în asfalt, etc…) care să permită modificarea timpilor de verde pentru fluxurile principale (sau pentru mașini de intervenție).
– cream câteva accese noi, mai bune spre centura pentru a determina o parte din traficul auto să folosească centura (mă gândesc mai ales la o legătură din zona McDonald’s). In plus construim pasaje pentru centura peste actualele sensuri giratorii și militam la CNAIR sa fie încadrată că drum expres cu limita oficială de 110 (nu 90 precum acum, întrerupt ocazional până la 30).
E destul de constructiv?”