Last Updated on decembrie 11, 2020 Viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu, a anunțat că, la Brașov, se va organiza Târg de Crăciun în Piața Sfatului. Decizia a fost luată în ședința de Consiliul Local de azi dimineață.
Decizia s-a luat în urma consultărilor la care au luat parte reprezentanții Primăriei, agenții economici, Direcția de Sănătate Publică și Prefectura Brașov, informează Realitatea de Brașov.
Târgul va fi unul mai restrâns față de anii trecuți și va avea reguli stricte.
Dacă măsurile nu vor fi aplicate conform protocolului stabilit, atunci târgul se va închide imediat.
Anul acesta, târgul va avea doar 20 de căsuțe și nu 40 ca în anii precedenți.
Vor exista circuite speciale de intrare și ieșire, iar totul va fi supravegheat de Poliția Locală.
În perioada imediat următoare va începe montarea căsuțelor dedicate comercializării produselor alimentare.