Viceprimarul Flavia Boghiu: Creşele din Braşov rămân închise

Last Updated on noiembrie 11, 2020 Primăria Brașov a luat decizia de a ține în continuare închise creșele. Reprezentanții Primăriei spun că nu are nicio logică să ții creșele deschise și școlile și grădinițele închise.

Viceprimarul Braşovului Flavia Boghiu a anunţat marţi că în municipiu creşele rămân închise atâta vreme cât şcolile şi grădiniţele vor funcţiona în sistem online.

Viceprimarul Flavia Boghiu: Creşele din Braşov rămân închise 1

„În urma discuţiei pe care am avut-o şi astăzi (marţi, n.r.) cu conducerea Serviciului Administrare Creşe şi a discuţiilor din ultimele zile cu domnul primar Allen Coliban, creşele din Braşov vor rămâne în continuare închise.

Atât timp cât rata incidenţei numărului de cazuri este de peste 3 la mie şi unităţile de învăţământ sunt închise, decizia de a menţine deschise creşele ar fi fost nu numai incoerentă, ci ar fi expus copiii, familiile lor şi angajaţii la un risc inutil“, a declarat Boghiu, potrivit bzb.ro.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Primăria lui Allen Coliban a blocat primul proiect imobiliar pe dealurile din Șchei, „poziţionat într-un cadru natural cu totul deosebit”

Next Story

Brașovul are 6,14 rată de infectare. Baia Mare intră în CARANTINĂ de astăzi cu 6,47 rată de infectare. Urmează Brașovul în carantină?