Reacție. Allen Coliban, după ce a fost acuzat că și-a falsificat CV-ul

Last Updated on noiembrie 9, 2020 Primarul Brașovului este acuzat că și-a falsificat CV-ul, susținând că a absolvit Facultatea de Automatizări și Calculatoare din București. Prodecanul facultății, Ciprian Dobre, afirmă însă că acesta ar fi fost exmatriculat.

„Nu îl cunosc şi nu am nimic cu el. Dar cum să spui că eşti absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din UPB, dar, de fapt, să figurezi că ai fost exmatriculat şi nu ai susţinut licenţa?”, s-a întrebat retoric Dobre. Întrebat de „Adevărul” despre situaţia lui Allen Coliban, prodecanul a făcut câteva precizări.

Reacție. Allen Coliban, după ce a fost acuzat că și-a falsificat CV-ul 1 Reacție. Allen Coliban, după ce a fost acuzat că și-a falsificat CV-ul 2

„Domnul Allen Coliban a început în anul 1998 studiile, le-a întrerupt de mai multe ori, iar în anul 2009, în anul 5 de facultate, a fost, în final, exmatriculat cu decizia UPB nr. 177 din 19.03.2009, din cauza faptului că nu a promovat un număr de discipline în final. El, după 2005, nu a mai cerut să refacă. UBP îi incurajează pe studenţi şi nu îi exmatriculează imediat, pentru că se porneşte de la ideea că poate totuşi se întorc la studii. Doar că, în cazul domnului Coliban, din 2005 până în 2009 nu a mai dat vreun semn”, a explicat Dobre pentru „Adevărul”.

Traian Rebedea, de la Universitatea Politehnica Bucureşti: „Vai de România fără hoţie – pentru că este o hoţie să minţi că ai o diplomă. Dl. Coliban, aproape 20 de ani aţi minţit că sunteţi absolvent al A&C.

Acum ştergeţi repede urmele. Mă întreb dacă un om care minte de 17+ ani este un om nou, care va aduce schimbare reală în România. Şi oare mai este întreg la cap sau este un om frustrat, dacă a trebuit să mintă atâta timp? Vă daţi seama că poate acum află toate rudele şi cunoştinţele sale adevărul”

Allen Coliban, citat de Newsweek: „Am editat descrierea din CV, astfel încât să fie clară partea legată de licență și regret că nu am clarificat-o mai devreme. Da, am renunțat la a-mi da licența în 2005, după ce terminasem anul 5 de facultate.

Cu mintea de acum poate că aș lua o altă decizie, dar la 20 și ceva de ani și în contextul de atunci a fost decizia cu care am fost împăcat. Am avut noroc că din punct de vedere profesional, au contat mereu doar rezultatele pe care le-am obținut, nu diploma, ITul fiind un domeniu plin de astfel de exemple”.

Previous Story

3240 de cazuri noi de infectări, în România. Situația la Brașov continuă să fie gravă

Next Story

Focar la Primăria Brașov. 18 angajați infectați. Măsurile dispuse de primarul Allen Coliban