Metro vând magazinele de la Braşov

Last Updated on noiembrie 5, 2020 Metro România are nevoie de bani și a găsit o soluție interesantă. Vinde magazinele dar le închiriază înapoi de la noii proprietari astfel că activitatea va continua. Metro speră să primească 100 de milioane de euro.

Grupul german Metro, primul retailer internaţional intrat pe piaţa românească, şi-a scos la vânzare 9 magazine din România, dintre care 2 la Braşov, cu garanţia închirierii pe termen lung, după modelul testat deja anul trecut în Polonia, Ungaria şi Cehia, anunță profit.ro, preluat de bzb.ro.
Metro vând magazinele de la Braşov 1

„Pentru a creşte gradul de competitivitate şi eficienţă şi pentru a asigura consolidarea business-ului, Metro a iniţiat un demers de tip Sale & Leaseback (vânzarea proprietăţilor deţinute cu leasing ulterior pe termen lung).

În contextul actual, în care pieţele imobiliare rămân solide, prin această iniţiativă, compania îşi maximizează poziţia operaţională puternică, asigurând lichidităţile necesare pentru noi investiţii în aria comercială, dar şi dezvoltarea de proiecte strategice pentru companie şi pentru clienţi.

Astfel, portofoliul de câteva active identificate în România va fi comercializat cu suportul companiilor internaţionale de consultanţă imobiliară, cu amendamentul ca aceste condiţii propuse să fie favorabile şi agreate de managementul companiei pentru a fi vândute unui terţ investitor.

Magazinul va funcţiona în aceleaşi condiţii de până acum, beneficiind de un parteneriat de leasing pe termen lung şi de flexibilitatea operaţională, cu un termen iniţial fix de leasing, dar cu opţiuni viitoare.

Această strategie a fost realizată cu succes, de mai multe ori în cadrul grupului Metro, fiind aplicată pe proprietăţi din Italia, Franţa şi, cel mai recent, în Spania şi în Europa Centrală şi de Est (de exemplu, Ungaria, Polonia, Republica Cehă)”, au transmis, pentru Profit.ro, reprezentanţii Metro România.

Previous Story

Allen Coliban cere testarea tuturor angajaților care intră în contact cu publicul dar Primăria nu dă un leu pentru teste

Next Story

Brașov. Lidl pregătește demolarea unor clădiri din vechea uzină Roman. Va construi un magazin acolo