Last Updated on noiembrie 11, 2020 PNL Brașov a pornit un atac devastator la adresa primarului Allen Coliban, pe motiv de CV. Adrian Veștea s-a simțit nevoit să ia atitudine astăzi și să spună, printre rânduri, că nu el este autorul atacului. Singurul care poate „produce” din PNL un astfel de atac este George Scripcaru. Semn că negocierile Allen Coliban-George Scripcaru au intrat în impas, chiar dacă USR l-a votat pe fostul primar președinte al Comisiei de Urbanism.
Adrian Ioan Veştea: „În aceste zile, Brașovul este menționat în toată presa națională pe subiectul CV-ului primarului Allen Coliban. De la bun început, vreau să subliniez că nu vom specula acest subiect ca pe unul electoral, pentru că știu că brașovenii iartă, dar nu uită.
Am pledat mereu, în discursul meu public, pentru decență și voi proceda la fel în această situație.
Greșeala domnului Coliban arată că oamenii noi în politică trebuie să fie atenți pentru că, de multe ori, pot repeta, voit sau nu, greșelile vechii clase politice.
Sper ca domnul Coliban să se revanșeze pentru această gafă prin activitatea de la Primărie, mai ales că brașovenii așteaptă corectitudine, integritate și transparență.
În calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Brașov, indiferent de această situație și de toate atacurile electorale din ultima perioadă, îi asigur pe brașoveni că voi susține toate proiectele importante, strategice pentru dezvoltarea municipiului și județului nostru”.
USR Brașov: „Allen Coliban a declarat ieri, la B1TV, că nu a pretins niciodată că ar fi inginer. Forțele politice care ne atacă de câteva zile pe un subiect pe care chiar primarul Brașovului l-a explicat aseară în live-ul “Jurnal de Primar” https://bit.ly/3kmjoob continuă cu fake news și manipulări.
Realitatea este una singură și se găsește în documentul oficial de mai jos, scos din arhivă astăzi și scanat special pentru a vă oferi dumneavoastră, electoratului, dovada clară.
În declarația de acceptare a candidaturii pentru alegerile parlamentare din 2016, semnată olograf de Allen Coliban în data de 23.10.2016, acesta menționează în clar: “licențiat în științe economice”.
Allen Coliban este, în acest moment, cel mai vizibil membru USR Brașov. Candidatul Alianței USP PLUS a câștigat Primăria Municipiului Brașov în detrimentul PNL-ului și al PSD-ului. Este de înțeles că se încearcă, politic, demoralizarea și demobilizarea susținătorilor noștri. Adevărul este că electoratul nostru este mai inteligent decât strategii lor, iar aceste manipulări nu vor reuși să producă efectul pe care și-l doresc.
Vă invităm să distribuiți această postare și acest document, pentru ca adevărul să ajungă acolo unde înainte a ajuns minciuna”.