Last Updated on octombrie 6, 2020 Guvernul trece la măsuri drastice pentru amendarea celor care nu poartă macă în locurile publice. Numărul mare de cazuri obligă autoritățile să trimită polițiști sub acoperire.
Circa 20% dintre polițiști vor patrula în civil, fără a purta uniforma, și vor da amenzi în cazul persoanelor și firmelor care nu respectă regulile sanitare de purtare a măștii și distanțare socială, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.
Motivul controalelor în civil? Faptul că mulți cetățeni respectă regulile doar în prezența poliției, iar la plecarea forțelor de ordine își dau jos măștile sau se înghesuie în mijloace de transport ori în restaurante, potrivit surselor citate.
Comportamentul de conformare formală la măsurile sanitare a fost reclamat în urmă cu o lună și de prefectul județului Argeș, care spunea la acel moment că aceasta e una din cauzele creșterii rapide a numărului de infectări cu Covid 19 din județ.
O a doua măsură luată de guvern este înființarea unei linii telefonice TelVerde (0800.800.165), la care cetățenii pot reclama nerespectarea măsurilor sanitare. Aici vor putea fi trimise de către cetățeni materiale foto/video necesare pentru aplicarea de amenzi ori deschiderea de cercetări ale poliției.