Brașov. Cum explică primarii PNL din Țara Făgărașului execuția Marei Mareș la parlamentare

Last Updated on octombrie 16, 2020 Mara Mareș, șefa tineretului liberal a fost executată de primarii-baroni din Țara Făgărașului care au vrut să aibă un primar de-al lor în Parlament. Nu se mai putea cu o domnișoară tânără, se făcea Făgărașul de râs. Astfel, cei tineri din Făgăraș sunt invitați să voteze cu USR.

Florin Ioani, primarul comunei Viştea, citat de monitorfg.ro: „Dorinţa noastră, a primarilor PNL din Ţara Făgăraşului şi a celor din zona Rupea, a fost de a fi reprezentaţi în Parlamentul României, iar în partid să avem autoritate.

Brașov. Cum explică primarii PNL din Țara Făgărașului execuția Marei Mareș la parlamentare 1

Tot greul la alegeri pică pe noi, iar când trebuie să fim ascultaţi şi susţinuţi, lucrurile se schimbă. Au fost presiuni pe conducerea organizaţiei, dar am ţinut să ne impunem şi noi punctul de vedere.

Şi am reuşit. Candidatul propus de noi pentru Ţara Făgăraşului este din rândurile noastre, Dumitru Flucuş de la Şinca Nouă, care trebuie să se afle pe un loc eligibil pe listele PNL. S-a votat, iar votul a fost 11 pentru Dumitru Flucuş şi 7 pentru Mara Mareş. Nu avem nimic cu Mara Mareş, dar avem şi noi un cuvânt de spus. Cred că este un pionierat în ţară acţiunea noastră.

Brașov. Cum explică primarii PNL din Țara Făgărașului execuția Marei Mareș la parlamentare 2

Suntem convinşi că şi alte organizaţii vor lua exemplul nostru şi nu vor mai tăcea. Ne-am săturat să ni se spună de la centru ce trebuie să facem, să fie impuşi candidaţii, iar când avem nevoie aceştia să nu ne reprezinte.

Noi sperăm ca Dumitru Flucuş să fie plasat pe locul 2 sau cel mult locul 3 pe lista PNL Braşov pentru Camera Deputaţilor. Vom vedea mâine în biroul politic judeţean la care vom merge în aceeaşi formaţie, adică 18 primari”.

Previous Story

Brașov. Magazin Apple la Mall-ul AFI din Centrul Civic

Next Story

116 cazuri la Brașov. 4026 la nivel național