8 localități din jurul Brașovului au intrat în „scenariul roșu”, cu restricții pentru următoarele 14 zile

Last Updated on octombrie 23, 2020 8 localități din jurul Brașovului au depășit limita de 3 a incidenței coronavirusului. Aici se aplică un set de măsuri de restricții timp de 14 zile.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a adoptat Hotărârea nr. 31/22.10.2020, privind constatarea depășirii incidenței cumulate de 3/1000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 în ultimele 14 zile, în următoarele localități din județul Brașov: Șinca Nouă, Sânpetru, Ghimbav, Părău, Cristian, Prejmer, Victoria și Dumbrăvița.

8 localități din jurul Brașovului au intrat în „scenariul roșu”, cu restricții pentru următoarele 14 zile 1

Începând cu data de 22.10.2020, în aceste localități se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr. 856 din 14.10.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum și în Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov nr. 24 din 07.10.2020 și nr. 30 din 21.10.2020, urmând a fi reevaluate la finalul perioadei.

Punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii nr. 31/22.10.2020 a CJSU va fi asigurată de Comitetele locale pentru situații de urgență din localitățile menționate.

Măsuri pentru 14 zile:
Instituirea obligativității purtării măștii de protecție pe o raza de 100 de metri în jurul perimetrului exterior al tuturor unităților de învățământ din județul Brașov, anunță Biz Brașov.

Decalarea orelor de început și sfârșit ale activității la nivelul instituțiilor, în vederea reducerii aglomerării la orele de vârf.
Interzicerea desfășurării de evenimente publice (concerte, târguri, bâlciuri, evenimente sportive și de agrement) care favorizează aglomerații de persoane, al căror număr nu poate fi controlat și în perimetre greu delimitabile. Aceste măsuri nu afectează activitățile deja reglementate cum ar fi teatre, operă, cinematografe, care au activitatea reglementată prin Hotărâri anterioare.

Obligativitatea igienizării spațiilor comune din imobile (lift, casa scărilor) de către Asociațiile de Proprietari.
Obligativitatea ca autoritățile locale să efectueze lucrări de dezinfecție a spațiilor publice pe care le au în administrare.

De asemenea, se vor închide muzeele, cinematografele, bibliotecile, nu se vor mai organiza evenimente private – nunți, botezuri, mese private. Se vor interzice activitățile recreative și sportive în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult zece persoane care nu locuiesc împreună, precum și participarea la procesiuni și pelerinaje religioase a persoanelor care nu au domiciliul în localitățile în care se desfășoară activităție respective.

Va fi interzisă circulația persoanelor în grupuri mai mari de șase persoane care nu aparțin aceleleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri. Se va interzice, de asemenea, activitatea cu publicul în interior a restaurantelor și cafenelor, precum și a sălilor de jocuri de noroc.

Previous Story

Erwin Albu este singurul candidat independent la parlamentare din județul Brașov. A strâns semnăturile

Next Story

Brașov. Allen Coliban nu este interesat de criza din spitale, este interesat de Campionatul Balcanic de Alergare Montană