Poiana Brașov se transformă. George Scripcaru: „Vom lega vârful Postăvarul cu Poiana Brașov printr-o tiroliană diferită de cele cu care ne-am obișnuit în alte locații”

Last Updated on septembrie 14, 2020 Primăria încearcă să transforme Poiana Brașov din stațiune a plictiselii în stațiune all season.

Primul document oficial care va transforma Poiana Brașov dintr-o stațiune dedicată sporturilor de iarnă într-o locație care să ofere pe tot parcursul anului activități de agrement a fost aprobată vineri de Consiliul Local Brașov.

George Scripcaru: „✅ Mă bucur că această strategie de dezvoltare a turismului din Poiana Brașov a fost adoptată de către domnii consilieri, pentru că ea conține liniile directoare pe baza cărora se va dezvolta această stațiune în următorii ani.

🎯 Înainte de a veni cu ea în fața Consiliului Local am prezentat-o și domnului ministru al fondurilor europene, Ioan Boloș, pentru a vedea care dintre proiectele noastre de investiții din Poiana Brașov sunt eligibile pentru a fi finanțate cu fonduri europene.

⛷️🏂🎿⛸️🛷 Pentru sezonul de iarnă, pe lângă extinderea domeniului schiabil, dorim să dezvoltăm schiul de tură, să amenajăm trasee de schi fond de agrement și trasee pentru drumeții pe rachete de zăpadă.

🚵🚵‍♀️⛰️ În celelalte trei anotimpuri, vom dezvolta cel mai mare domeniu de ciclism pentru mountain bike din România, cu 100 de km de piste, vom amenaja o pistă de sanie de vară, vom lega vârful Postăvarul cu Poiana Brașov printr-o tiroliană diferită de cele cu care ne-am obișnuit în alte locații, vom construi un loc de joacă acvatic, un parc aventura, trasee de cart montan și o zonă pentru a exersa săriturile cu bicicleta.

☑️ 🔝 Realizarea investițiilor din strategia aprobată de consiliul local va transforma Poiana Brașov în principala stațiune montană a României, indiferent de anotimp”.

Loc de joacă acvatic:
Se propune construirea unui mic loc de joacă acvatic în zona stațiunii Poiana Braşov. Instalarea mai multor zone mici de joacă, prevăzute cu apă curgătoare și un design atractiv integrat mediului natural.
Poiana Brașov se transformă. George Scripcaru: „Vom lega vârful Postăvarul cu Poiana Brașov printr-o tiroliană diferită de cele cu care ne-am obișnuit în alte locații” 1

Rețeaua de apă a sistemului de producere a zăpezii ar putea fi folosit pentru alimentarea bazinelor mici/ iazurilor de joacă. Iazurile de joacă trebuie etanșate cu un strat de folie și un strat de pietriș.

Echipamentele de joacă și traseele de curgere a apei trebuiesc realizate din materiale naturale (lemn, piatră). Instalarea de mobilier de gradină/bănci/mese este indicată în apropierea zonelor de joacă.

Pump track
Traseele de pump track presupun formarea unor sărituri din pământ pe care copii și tinerii pot exersa mersul pe bicicletă și săriturile.
Poiana Brașov se transformă. George Scripcaru: „Vom lega vârful Postăvarul cu Poiana Brașov printr-o tiroliană diferită de cele cu care ne-am obișnuit în alte locații” 2

Astfel de dezvoltări pot fi utile și pentru organizarea de concursuri pe viitor.

Previous Story

(Foto) Accident Brașov. Trei persoane rănite pe Ocolitoare

Next Story

Pe cine alegi? Medicul Dan Grigorescu sau cântăreața de 24 de ani, ca să monitorizeze spitalele regionale? „Mă ofer eu, domnule ministru Tătaru! Și, pe deasupra, GRATIS!”